x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ONRC: 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în ianuarie

ONRC: 6.000 de firme şi-au suspendat activitatea în ianuarie

de Daniela Ivan    |    15 Feb 2010   •   00:00

Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în ianuarie a crescut de peste patru ori faţă de perioada similară a anului trecut, la 6.000 de cazuri, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

"Comparativ cu anul 2009 când s-a înregistrat un număr de 1.358 de suspendări ale activităţii la nivelul întregii ţări, anul acesta s-au înregistrat 6.000, reprezentând o creştere de 441,83%", se arată într-un comunicat al ONRC.

Toate judeţele au raportat creşterea numărului de suspendări, în nouă dintre acestea majorarea fiind de peste zece ori, respectiv Argeş (de la 15 la 176), Bacău (173 faţă de 11), Caraş-Severin (58 faţă de 5), Dolj (119 faţă de 10), Gorj (79 faţă de 6), Ialomiţa (43 faţă de 3), Iaşi (211 coparativ cu 11), Vâlcea (131 faţă de 11) şi Vaslui (65 faţă de 0). Cele mai multe firme care s-au dizolvat au fost din Bucureşti -790, Bihor - 296 şi Constanţa - 272.
Din punct de vedere al domeniilor de activitate, o treime dintre firmele suspendate sunt din domeniul comerţului.

Firmele plătesc, de la 1 mai 2009, un impozit minim anual cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă au venituri totale de până la 52.000 lei, şi 43.000 lei (circa 10.000 euro), pentru venituri de peste 129 milioane lei. Firmele care înregistrează profit achită în continuare un impozit de 16%, dar nu mai puţin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează.

 

×
Subiecte în articol: redactie