x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ordonanta - Banii pentru case, injumatatiti

Ordonanta - Banii pentru case, injumatatiti

de Adrian Mihai    |    21 Iul 2005   •   00:00
Ordonanta - Banii pentru case, injumatatiti

Regulile economisirii si creditarii in sistem colectiv pentru domeniul locativ s-au schimbat. Populatia care alege aceasta sursa de finantare va primi un ajutor mai mic de la stat, cam o treime din cel anterior. Mai mult chiar, el nu va mai fi scutit de impozit.

Regulile economisirii si creditarii in sistem colectiv pentru domeniul locativ s-au schimbat. Populatia care alege aceasta sursa de finantare va primi un ajutor mai mic de la stat, cam o treime din cel anterior. Mai mult chiar, el nu va mai fi scutit de impozit.

Prima de 30% din suma economisita de catre un client la o banca pentru locuinte devine acum de 15%. Noutatea este adusa de Ordonanta de Urgenta pentru modificarea si completarea Legii 541/2002 privind economisirea si creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ. Daca inainte prima nu putea depasi cuantumul unui salariu lunar mediu brut pe economie, cifrat anul trecut la aproape 10 milioane lei, potrivit noii reglementari, prima a fost micsorata la maximum 100 de euro. Prin exceptie, pentru persoanele cu varsta de pana la 35 de ani, precum si pentru cele care au in intretinere copii minori, nivelul maxim al primei este marit la maximum 130 de euro. In plus, ordonanta adoptata de Guvern abroga din Legea 541/2002 articolul potrivit caruia primele acordate si dobanzile bonificate la depozitele clientilor nu erau incluse la calculul impozitului pe venit.

EFECTE. Impactul asupra clientilor va fi mai mult unul de ordin psihologic, considera reprezentantii bancii Raiffeisen - Banca pentru Locuinte, mare parte din primele primite pana acum de clienti fiind oricum apropiata de noua valoare maximala, de 130 de euro. "Actionarii nostri au decis anul trecut sa faca o investitie de 15 milioane de euro plecand de la existenta unui cadru legislativ care stimula activitatea de economisire-creditare pentru domeniul locativ - Legea 541/2002. Ii vom informa pe actionarii nostri despre modificarile aduse Legii 541/2002, vom analiza impreuna si vom stabili strategia viitoare pe piata romaneasca", se arata in punctul de vedere formulat de banca.

STABILITATE. Acest tip de afacere care se desfasoara pe termen mediu si lung are nevoie de stabilitate legislativa. In Romania, modificarea legislativa a survenit la un an de la infiintarea primei banci specializate, Raiffeisen - Banca pentru Locuinte. "In celelalte tari unde actionarii nostri au infiintat banci similare, cadrul legal a fost modificat, insa dupa mai multi ani de la demararea activitatii de economisire-creditare. De exemplu, in Slovacia prima de la stat a ramas nemodificata - la 40% - timp de sase ani, in timp ce in Cehia - 25% - cinci ani. Consideram ca numai stabilitatea cadrului legal creeaza premisele dezvoltarii unui segment de piata - in cazul nostru al bancilor pentru locuinte - , a conturarii unei nise de piata cu potential", apreciaza reprezentantii bancii.

AMENDAMENTE. Cea de-a doua banca care va acorda acest gen de finantare, HVB - Banca pentru Locuinte, a primit autorizatie de functionare de abia saptamana trecuta. Activitatea bancii va incepe in luna septembrie. "Este inoportuna modificarea legii. Incercam la Parlament sa mai facem amendamente", ne-a declarat Petre Tulin, presedintele HVB - Banca pentru Locuinte. El spera ca va obtine marirea plafonului. Dupa prima intalnire de ieri de la Comisia de Buget-Finante din Camera Deputatilor, bancherii sunt optimisti si considera ca vor obtine o "imblanzire" a ordonantei.

REZULTATE
Raiffeisen - Banca pentru Locuinte a atras in primele sase luni ale anului aproape 4,5 milioane de euro de la clientii sai in conturile aferente contractelor de economisire-creditare incheiate pana in prezent. De la inceputul activitatii, volumul total al economiilor atrase se ridica la peste 10 milioane de euro. Raiffeisen - Banca pentru Locuinte a incheiat in primul an de functionare aproape 43.000 de contracte de economisire -creditare, cu o suma contractata totala de peste 220 milioane de euro. Suma medie contractata a fost in perioada mentionata de 5.200 euro. Contributia statului aferenta anului 2004 este de 81 miliarde lei vechi. 10 miliarde lei au intrat deja in contruile clientilor, restul banilor fiind asteptat la rectificarea bugetara.

DEFICIT
In peste 10,6% dintre cele 8,1 milioane de locuinte existente in Romania locuiesc mai mult de doua persoane in aceeasi incapere. La un calcul simplu, se poate deduce un necesar de circa 800.000 de noi unitati locative. Aceasta piata are un potential anual de crestere de 820 de milioane de euro. Potrivit estimarilor bancherilor, valoarea insumata a tranzactiilor se va apropia de 9 miliarde de euro in 2007.
×