x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie "Ordonanţa creditelor" va fi modificată

"Ordonanţa creditelor" va fi modificată

11 Oct 2010   •   00:00
Zeci de mii de clienţi ai băncilor din România s-au organizat în grupuri pe internet pentru a da băncile în judecată.
După ce săptămâna trecută băncile au reuşit să treacă toate amendamentele care le convin la OUG/50/2010, su­pranumită şi "ordonanţa creditelor", aceasta va fi modificată din nou în fa­voarea clienţilor sau atacată la Curtea Constituţională dacă va trece în forma actuală la Camera De­pu­taţilor. Senatorul Iulian Urban scrie pe blogul său că va ataca absolut fiecare dintre cele 83 de  amendamente depuse de reprezentanţii băn­cilor în Camera Deputaţilor dacă actul normativ va fi votat în această for­mă. El scrie că acestea "practic mo­difică total sensul legii, o muti­lează şi lasă milioane de români la cheremul băncilor".

Metoda sa este simplă: atacarea legii la Curtea Constituţională pe principiul bicameralismului, iar după ce aceasta le va declara ne­cons­ti­tu­ţionale, ordonanţa se va întoarce în Senat, unde a fost adoptată fără nici un amendament. Printre modificările aduse se numără faptul că un creditor nu are dreptul în mod unilateral să modifice comisioanele, tarifele şi taxele sau să introducă unele noi pe perioda desfăşurării contractului de credit. Pe româneşte, asta înseamnă că acestea pot fi schimbate, dar cu acordul clienţilor. De asemenea, se reduc la jumătate sancţiunile care pot fi impuse băncilor pentru încălcarea anumitor prevederi.

Adoptarea amendamentelor a venit după două luni de lobby din partea băncilor şi conflicte cu clienţii şi cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), dar şi între ANPC şi BNR, care sprijină varianta băncilor. Mai mult, Comisia Europeană a cerut săp­tă­mâ­na trecută clarificări din partea autorităţilor române, după ce băncile ameninţaseră că se vor plânge din cauza actului normativ.

Guvernul va transmite CE până la sfârşitul lunii octombrie faptul că ordonanţa corespunde directivelor europene în domeniu şi nu se impun modificări. Subiectul a fost discutat în şedinţa de miercuri a Guvernului, care a decis ca răspunsul conţinând clarificările să fie elaborat ANPC. Unul dintre acestea se referă la faptul că autorităţile unui stat pot extinde aplicarea unei directive europene, aşa cum au făcut şi alte ţări. Zeci de mii de clienţi ai băncilor din România s-au organizat în grupuri pe internet pentru a da băncile în judecată, asistaţi de avocaţi specializaţi. Dintre nemulţumirile clienţilor se află abuzuri ale băncilor precum perceperea unui comision de risc pe perioada desfăşurării creditului, care acum va fi redenumit în comision de administrare, modificarea abuzivă a dobânzilor sau calcularea greşită a ratelor. OUG 50/2010 a fost aprobată de Guvern în iunie. Implementarea sa va duce la pierderi de 900 de milioane de euro din partea băncilor, potrivit Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). 

×
Subiecte în articol: economic