Restricţiile impuse din cauza pandemiei de coronavirus au frânat apetitul investitorilor pentru achiziţionarea de terenuri arabile. În primul semestru al acestui an, Ministerul Agriculturii avizase vânzarea unor suprafeţe mai mari de 30 de hectare care totalizau aproximativ 280 de hectare şi un preţ de circa 2,2 milioane de euro. Tranzacţiile au încetinit puternic, comparativ cu perioada similară din 2018, când au totalizat 3,8 milioane de euro, şi cu cea din 2019, când s-au ridicat la 5,3 milioane de euro.
În primul semestru al acestui an au fost avizate opt tranzacţii cu terenuri agricole cu o suprafaţă mai mare de 30 de hectare. Ca şi anii trecuţi, cele mai căutate au fost terenurile din zona de vest a ţării, unde judeţul Timiş rămâne campionul absolut al tranzacţiilor.
Conform legislaţiei în vigoare, Ministerul Agriculturii îşi dă avizul şi publică pe site-ul său toate tranzacţiile mai mari de 30 de hectare, asigurându-se că sunt îndeplinite toate reglementările legate de vânzarea şi cumpărarea terenurilor agricole.
La Jebel, afaceri de 680.000 de euro
Cele mai mari tranzacţii s-au înregistrat în prima jumătate a acestui an, în comuna Jebel, din judeţul Timiş, unde o familie a reuşit să vândă 107 hectare. Cumpărătorul a fost firma Gemuseland Romania, companie cu acţionariat german, care a plătit 3,3 milioane de lei (echivalentul a 680.000 euro) pentru a deveni proprietara celor peste 100 de hectare, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii. Achiziţionarea terenului s-a făcut prin trei tranzacţii, iar preţul mediu a fost de circa 6.750 de euro/hectar. Firma Gemuseland Romania este înregistrată în comuna Liebling, din judeţul Timiş şi, conform codului CAEN, domeniul său de activitate este „Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”. Potrivit ultimelor date financiare disponibile, compania a realizat în 2018 o cifră de afaceri de 2,68 milioane de lei şi un profit net de 2,02 milioane de lei cu un singur angajat.
Preţul terenurilor agricole, în creştere
Anul trecut, Ministerul Agriculturii a avizat vânzarea a 1.400 de hectare de teren arabil, în valoare de circa 8,5 milioane de euro. Preţurile de vânzare au crescut constant în ultimii ani, ajungând ca tranzacția cea mai scumpă să se ridice la 10.000 euro/hectar, ea fiind înregistrată anul trecut, în judeţul Timiş. Chiar şi aşa, România continuă să aibă terenuri arabile foarte ieftine, fapt ce atrage ca un magnet cumpărătorii străini, pe pe lângă faptul că sunt foarte roditoare. Potrivit datelor biroului european de statistică – Eurostat, publicate în toamna anului trecut, preţul mediu al unui hectar era de circa 2.000 de euro în România, dar această statistică este irelevantă. Preţul terenului variază foarte mult în funcţie de zonă. Astfel, în zonele agricole din sudul şi sud-vestul ţării preţurile au urcat puternic în ultimii ani, mai ales dacă vorbim despre terenuri comasate. În acelaşi timp, în zonele din Moldova, unde terenurile nu sunt, în general, comasate, ele sunt cele mai ieftine. Preţul lor este tras în jos şi de slaba dezvoltare a infrastructurii, în special cea de transport.
Parlamentarii vor să oprească speculaţiile
Parlamenntul României a adoptat recent un proiect de lege care impune o serie de restricţii la vânzarea terenurilor agricole, cu scopul declarat de a frâna speculaţiile. Proiectul, care a ajuns deja pe masa judecătorilor de la Curtea Constituţională, înăspreşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fizice şi juridice care vor să cumpere terenuri arabile. Pe de altă parte, acestea nu vor mai putea fi înstrăinate mai devreme de opt ani din momentul dobândirii lor.