Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (51,8% din veniturile totale ale gospodăriilor). Alte sume de bani au provenit din prestaţiile sociale (23,4%), veniturile din agricultură (3,9%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,5%) şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (1,5%). Veniturile în natură deţin o pondere importantă (15,1%), în principal, contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (13,6%). Aşa cum ne-am obişnuit deja, veniturile gospodăriilor din mediul urban au fost cu 27,7% mai mari decât ale celor din mediul rural.
Cheltuielile totale ale populaţiei au fost în medie, de 2.285 lei lunar pe gospodărie (857 lei pe persoană) şi au reprezentat 91,5% din nivelul veniturilor totale. Banii s-au dus pe achiziţia de bunuri alimentare, nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).
Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărarea de acţiuni etc. deţin o pondere foarte mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 1,1%). Nivelul mediu lunar al cheltuielilor este mai mare în mediul urban faţă de rural cu 447 lei, din care consumul alimentar reprezintă 40 lei.
Bani pentru mâncare
Produsele alimentare şi băuturile nealcoolice au deţinut 39,2% din consumul gospodăriilor. O componentă a consumului, cu pondere relativ mare în cheltuieli (20,2%), este legată de locuinţă. În cadrul cheltuielilor cu locuinţa, cea mai mare pondere a deţinut-o cheltuielile necesare funcţionării şi încălzirii locuinţei (16,0%). La polul opus s-au situat cheltuielile efectuate de gospodării pentru hoteluri, cafenele şi restaurante (1,0%) şi cele pentru educaţie (0,3%).
Citește pe Antena3.ro


