x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Pensiile private lovite de criză

Pensiile private lovite de criză

de Irina Crudu    |    01 Dec 2009   •   00:00
Pensiile private lovite de criză
Sursa foto: /Agerepres

Fondurile de pensii private facultative ar putea atrage 4-5 milioane de clienţi de-abia în următorii 15-20 de ani, cu condiţia unor stimulente fiscale reale din partea statului, care să responsabilizeze şi să atragă interesul atât din partea clienţilor individuali, cât şi din partea companiilor, potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).



"Practica sistemelor similare de pensii private din regiunea Europei Centrale şi de Est, în state precum Cehia, Polonia, Ungaria şi Bulgaria, arată că singura soluţie pentru a dezvolta economisirea populaţiei prin pensii facultative este stimulul fiscal. Cu cât deducerea fiscală este mai substanţială, cu atât produsul de economisire este mai atractiv. Din această perspectivă, lucrurile sunt simple şi clare: nu trebuie ca România să reinventeze roata în domeniu, ci este suficient să copieze reţele care şi-au dovedit succesul în pieţe similare", a explicat Crinu Andănuţ, preşedintele APAPR. La sfârşitul lunii octombrie anul acesta, la pilonul II pensii private obligatorii erau 4,85 milioane de participanţi, faţă de 46.719 participanţi la pensiile privare facultative, potrivit datelor APAPR.

Deductibilitatea fiscală mai mare şi completă ar putea stimula atât interesul persoanelor, cât şi interesul companiilor de a oferi pensii facultative angajaţilor, ca parte a beneficiilor salariale. "În Vest, locul de muncă nu înseamnă doar salariu. Înseamnă beneficii şi înseamnă fondul de pensii la care angajatorul plăteşte şi o contribuţie lunară, ceea ce ţine angajaţii mai aproape de compania la care lucrează. De aceea, pensiile facultative, dacă sunt oferite de companii, sunt elemente de motivare, retenţie şi responsabilizare a personalului", spune preşedintele APAPR.

PIERDERI DE 150 DE MILIOANE EURO
Potrivit acestuia, problema principală cu care se confruntă piaţa de pensii din România este finanţarea redusă. În ceea ce priveşte fondurile de pensii private obligatorii, pilonul II, nivelul contribuţiei virate de la bugetul public de pensii trebuia să crească anul acesta de la 2% la 2,5% din venitul brut al celor aproape 5 milioane de participanţi la fonduri, însă decizia Guvernului a fost îngheţarea acestuia la 2%. "În 2010, procentul de contribuţie trebuia să fie 3%, însă cel mai probabil el va fi de doar 2,5%, urmând ca revenirea la calendarul stabilit iniţial să se facă în 2011. Măsura de încetinire a reformei se traduce prin pierderi de peste 150 de milioane de euro pentru cei 5 milioane de clienţi, la nivelul acestor doi ani, în care contribuţia virată este, sau va fi, mai mică decât era planificat iniţial", a declarat Andănuţ. Nici măcar un nivel de 6% preconizat în 2016 nu este suficient pentru a asigura o pensie decentă. media din Europa de Est relevă practica unor niveluri de contribuţie de 10%-15% sau mai mari. Pe Pilonul II, intrarea de noi participanţi ar putea fi stimulată în 2010 de viitoarea nouă lege a pensiilor, care ar putea include în categoriile contributive la sistemul public de pensii circa 300.000 de noi participanţi. "Pe Pilonul III de pensii private facultative, creşterea pieţei va fi probabil la fel de lentă ca anul acesta, pe fondul crizei economice şi din cauza deducerii fiscale insuficient de atractive. Atât aşteptata revenire a economiei în următoarele trimestre, cât şi o creştere a deductibilităţii fiscale efective, pe care sperăm să le vedem în 2010, ar putea stimula apetitul indivizilor şi companiilor de a contribui la fondurile de pensii facultative", a adăugat preşedintele APAPR.

PROFIT ÎNTĂRZIAT
O simulare realizată la nivelul APAPR arată că, în medie, administratorii de pe Pilonul II de pensii private vor intra pe profit începând cu anul 2012, adică au în faţă încă 10-12 ani de pierderi asumate, la nivel de industrie. Administrarea de fonduri de pensii este o piaţă profitabilă, la nivel de business, doar privită pe un orizont de minimum 20-30 de ani. "Pe piaţa de pensii private obligatorii consolidarea se apropie de final. După ce 18 administratori au luat startul în urmă cu doi ani, în prezent activează pe piaţă doar 12, urmând ca la începutul anului viitor să rămânem cu nouă administratori, adică jumătate din numărul iniţial. Ceilalţi au fost şi sunt parte a procesului de concentrare şi consolidare prin fuziuni între fondurile de pensii", a precizat Andănuţ.

×
Subiecte în articol: economic