x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Pensiile private, performerele crizei

Pensiile private, performerele crizei

11 Mai 2021   •   10:17
Pensiile private, performerele crizei

La finalul primului trimestru al anului 2021 fondurile de pensii private obligatorii au înregistrat o creștere cu o treime a activelor totale, în raport cu aceeași perioadă a anului trecut, depășind astfel pragul de 80 miliarde de lei.

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu, declară că ”Fondurile de pensii private obligatorii au în continuare o evoluție solidă, un lucru remarcabil, având în vedere că traversăm o perioadă mai puțin favorabilă din punct de vedere economic. Ritmul de creștere susținut confirmă stabilitatea și reziliența sistemului de pensii private, precum și capacitatea acestuia de a se dezvolta și a genera beneficii pe termen lung participanților.”

”Majoritatea covârșitoare a participanților este însă alocată aleatoriu. O mai bună informare și o cât mai corectă cunoaștere a pieței pensiilor private va oferi șansa celor care contribuie la aceste fonduri să ia decizii nu doar responsabile, ci și care corespund pe deplin intereselor lor”, a mai subliniat Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu.

Piața pensiilor private a evoluat pozitiv pe tot parcursul funcționării sale, reușind să depășească  episoadele de volatilitate întâlnite de-a lungul anilor, având la finalul anului trecut și cea mai mare pondere în PIB din cadrul piețelor financiare nebancare, de aproximativ 7,5%.

×