Circa 29% dintre persoanele din UE, de peste 16 ani, nu și-au permis să plece o săptămână în concediu anul trecut. Cei mai mulți au fost români, procentul celor care nu au bani să plece în vacanță ridicându-se la 54%, arată datele Eurostat.
Procentul a scăzut gradual din 2010, când 39% dintre europeni nu au putut să plătească pentru o vacanță. Excepție fac Italia și Grecia, unde acesta a crescut cu 4% și, respectiv, 3%.
În urma restricţiilor impuse din cauza pandemiei şi a închiderii frontierelor, această tendinţă de scădere s-ar putea opri în acest an.
Majoritatea românilor (54%) nu și-au permis în 2019 să plătească pentru o săptămână de vacanţă departe de casă, fiind urmaţi de greci (49%), croaţi (48%), ciprioţi (45%) şi italieni (44%).
La polul opus, doar 10% dintre suedezi nu au avut suficienți bani să plece în concediu, 11% dintre danezi şi luxemburghezi, 12% dintre finlandezi, 13% nemţi şi austrieci.
Cea mai semnificativă scădere s-a înregistrat în Letonia 35%, Malta 30%, Bulgaria şi Polonia 27% şi Estonia 26%.