x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Petrom nu se va vinde pe bucati

Petrom nu se va vinde pe bucati

04 Feb 2004   •   00:00

Contractul de privatizare al SNP Petrom ar putea include clauze care ar putea impiedica LukOil sa preia active ale companiei romanesti. Potrivit ministrului Economiei, Dan Ioan Popescu, contractul ar putea sa prevada mentinerea structurii integrale a Petrom dupa transferul de proprietate. Presedintele LukOil, Vagit Alekperov, a declarat recent ca grupul rus doreste sa preia o parte din activele Petrom, dar va astepta rezultatul privatiza rii pentru a incepe negocierile cu candidatul castigator. (Mediafax)



×
Subiecte în articol: economic