x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Piața autovehiculelor diesel a scăzut în primul trimestru din 2021

Piața autovehiculelor diesel a scăzut în primul trimestru din 2021

23 Apr 2021   •   11:08
Piața autovehiculelor diesel a scăzut în primul trimestru din 2021

Autovehiculele diesel au reprezentat doar 23,2% dintre înmatriculările auto din Europa în primul trimestru din 2021, raportat la circa 30%, în aceeași perioadă din 2020, arată datele Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), scrie AFP.

Vânzările de automobile diesel în UE au scăzut cu 20,1%, până la 593.559 de unităţi. Pe pieţele importante, vânzările acestor produse au scăzut cu circa 30% în Germania şi Spania.

Înmatriculările de autovehicule diesel în România s-au redus cu 54,9%, până la 3.742 de unităţi. Dintre statele UE, doar Olanda a înregistrat o scădere mai mare, de 60,3%.
Vânzările de automobile pe benzină în UE au scăzut cu 16,9%, până la 1,078 milioane unităţi, ponderea acestora fiind de 42,2% în primul trimestru diin acest an, faţă de 52,3% în intervalul similar din 2020. Scăderea vânzărilor în România este mai mare decât mediia UE. Doar 7.727 de autovehicule pe benzină au fost înmatriculate în primul trimestru, în scădere cu 54,7%. O scădere mai mare, de 60,4%, s-a înregistrat doar în Lituania.

Relansarea pieței auto s-a bazat mai ales pe vehiculele hibride şi electrice, ale căror vânzări au crescut în ritm susținut. Comercializarea de automobile hibride reprezintă 18,4% din piaţă, cu 469.784 de unităţi vândute în UE în primul trimestru, o creştere de 101,6% în ritm anual. Vânzările au explodat în Italia, unde avansul este de 246,8%, Franţa, Germania, Spania sau Polonia.

În România, vânzările de automobile hibride au avut o creştere peste media UE, în primul trimestru fiind înmatriculate 5.518 unităţi, în creştere cu 145,6% față de 2.247 unităţi în primul trimestru din 2020. Vânzările de automobile electrice pe baterie au reprezentat 5,7% din piaţă, cu 146.185 de unităţi înmatriculate în primul trimestru, în creştere cu 59,1% în ritm anual.
Creşterea vânzărilor de automobile electrice au avut o creștere de 53,1%, în primul trimestru fiind înmatriculate 415, faţă de 271 unităţi în primul trimestru din 2020.
 

×
Subiecte în articol: auto diesel