x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Polițe de asigurare pentru trotinete. Când vor deveni obligatorii

Polițe de asigurare pentru trotinete. Când vor deveni obligatorii

09 Feb 2022   •   14:55
Polițe de asigurare pentru trotinete. Când vor deveni obligatorii
Sursa foto: Lucian Alecu

În urma numărului ridicat de accidente în care au fost implicate trotinete, proprietarii vor trebui să plătească asigurare începând de anul viitor. 

În ultimii trei ani s-au produs peste 300 de astfel de accidente în trafic, motiv pentru care Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va aplica o directivă europeană care prevede obligativitatea încheierii polițelor de asigurare obligatorii pentru trotinete

"Au fost prea multe situaţii la nivel european, diverse ţări au reclamat diverse situaţii de accidente în care au fost implicate trotinetele. Aşa cum a văzut şi în România, se doreşte şi reglementarea acestor vehicule", spuneValentin Ionescu, director general la departamentul Asigurări din ASF, la Digi24.

Între timp va fi modificată legislația primară, care va trebui apoi aprobată în Parlament. ASF va elabora normele de aplicare a noii legi. 

 

×
Subiecte în articol: trotinete rca