x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Politica Agricolă Comună se modifică 

Politica Agricolă Comună se modifică 

25 Oct 2017   •   15:34
Politica Agricolă Comună se modifică 
Sursa foto: stevanovicigor/Getty Images/iStockphoto

Bruxelles-ul ia în calcul modificarea modului de acordare a subvenţiilor agricole începând cu anul 2020, avându-se în vedere renunţarea la subven­ţia pe hectar şi trecerea la subvenția acordată pentru exploatația agricolă. Regândirea noii Politici Agricole Comune (PAC), care beneficiază de o finanţare ce se apropie de 60 de miliarde de euro, aproximativ 40% din bugetul UE, este urgentată şi de ieşirea Marii Britanii din Uniune, fapt ce va reduce bugetul comunitar cu circa 12 miliarde de euro după 2019.

Potrivit statisticilor, în România există 855.000 de ferme care au depus cererea unică de plată, dar dintre acestea doar circa 50.000 sunt înregistrate fiscal. Pentru cele­lalte, adică pentru majoritatea, nu se poate face o evaluare a profitabilităţii, fapt ce le-ar putea tăia şansa să primească subvenţii europene după 2020, dacă se va merge pe varianta subvenţiei pe fermă. La cum arată acum agricultura noastră, schimbarea politicii PAC va reprezenta o grea lovitură, mai ales că, şi în cazul marilor exploataţii, Bruxelles-ul ia în calcul o plafonare a subvenţiilor. Pe de altă parte, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a prezentat în vara acestui an un document prin care se propune înjumătăţirea buge­tului alocat pentru plățile directe ale fermi­erilor. Raportul a stârnit reacţii vehemente din partea fermierilor, aceştia cerând majorarea bugetului PAC.

Cât de pregătiţi suntem noi pentru 2020 

Răspunsul direct ar fi deloc. Plata directă pe fermă va însemna că subvenţia se va acorda într-o singură tranşă, în baza supra­feţei real cultivate sau pe numărul exact de animale pe care îl are ferma. În cazul ţării noastre, această nouă procedură ar crea o serie de probleme pentru că noi nu avem încă finalizate cadastrarea terenurilor agri­cole şi inventarul agricol, iar şansele ca aceste obiective să fie finalizate până la sfârşitul anului viitor sunt minime, spun specialiştii. În această situaţie, fermierii români vor pierde banii europeni. Pe de altă parte, fermele de subzistenţă vor fi eliminate de noul sistem de acordare a subvenţiilor. Practic, doar fermele care vor putea prezenta un studiu de profita­bilitate vor putea beneficia de subvenţiile agricole comunitare. 

×