x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie O parte din echipa de management a Poștei Române a renunțat la salariile compensatorii. Discuţiile continuă în Consiliul de Administraţie

O parte din echipa de management a Poștei Române a renunțat la salariile compensatorii. Discuţiile continuă în Consiliul de Administraţie

de Alexandru Radescu    |    19 Mai 2014   •   14:41
 O parte din echipa de management a Poștei Române a renunțat la salariile compensatorii. Discuţiile continuă în Consiliul de Administraţie

O parte dintre reprezentanţii echipei de management a Poştei Române - directori executivi şi directori - a anunţat azi că renunţă benevol, fără echivoc şi fără vreo condiţionalitate, la orice clauze din contractul individual de muncă (CIM), ce reglementează plata unor salarii compensatorii în cazul încetării activităţii, a anunţat Ministerul pentru Societatea Informaţională, cu puţin timp în urmă.

Corpul de Control al Primului Ministru ia la verificat compensările salariale de la Poşta Română

Până luni, la ora 12,00, echipa de management compusă din Alexandru Petrescu - director executiv şi, preşedintele Comisiei de Privatizare, Rareş, Stanciu - director executiv -, Andrei Stănescu, Ciprian Boloş şi Gabriel Dumitru - directori în cadrul Companiei Naţionale Poşta Română şi-a comunicat în scris opţiunea de a renunţa la clauza ce reglementa plata salariilor compensatorii din contractul individual de muncă. 

Grevă japoneză la Poşta Română

'Aşteptăm în continuare deciziile celorlalţi directori din Poşta Română care nu ne-au comunicat încă în scris hotărârea lor. De asemenea, AGA aşteaptă finalizarea reuniunii Consiliului de Administraţie', a declarat ministrul Răzvan Cotovelea.


×