ECONOMIC
Desi anuntasera o scumpire cu 500 de lei a painii in urmatoarele doua-trei luni, morarii si-au schimbat parerea dupa ce premierul Nastase a "insistat pentru scaderea pretului la paine". Painea se va ieftini cu 500 de lei la poarta fabricii, au declarat acestia. Autoritatile cred ca recolta foarte buna de grau de anul acesta ii va face pe brutari sa ieftineasca painea. Din pacate, acestia nu stiu prea bine ce atitudine sa adopte: ba anunta scumpiri, ba reduceri de preturi.
FLORINA ZAINESCU
Anul 2004 a fost unul al abundentei pentru taranii autohtoni. Ei au strans in hambare cea mai mare productie medie de grau din istoria tarii - 3.870 kg/ha. Ba chiar unii dintre ei au obtinut pana la 9.000 kg la hectar. Dar productia mare pare sa nu le fie favorabila agricultorilor, la ora actuala ei valorificandu-si roadele cu numai 4.000-4.500 lei/kg.
IEFTINIRE? "Cred ca, in masura in care preturile la grau au scazut de la 6.000 lei/kg la 4.000 lei/kg, este normal ca si pretul la paine sa scada in perioada in care aceasta este facuta din grau obtinut la acest pret mic", a declarat premierul Adrian Nastase. "Indiferent de celelalte costuri care se ridica in pretul painii, ponderea o are materia prima, o are graul, care este aproximativ 70%, si in aceste conditii ne asteptam la o situatie mai buna pe piata painii. Cu siguranta, nu se va scumpi", sustine si Petre Daea, ministrul Agriculturii.
CONTROVERSA. Interesanta este insa pozitia morarilor. "In doua-trei luni, pretul painii va creste. Este un proces normal, avand in vedere recenta majorare a tarifelor la carburanti si energie electrica", a declarat Aurel Popescu, presedintele patronatului din industria de morarit si panificatie, Rompan. Dar dupa ce premierul "a insistat pentru scaderea pretului la paine", Aurel Popescu si-a schimbat parerea, declarand ca fabricile ar putea sa micsoreze, in urmatoarele saptamani, cu pana la 500 de lei, preturile la paine, insa reducerea in reteaua de comercializare cu amanuntul va depinde si de comercianti. "In prezent, pretul la poarta fabricii pentru painea de 280 de grame este de 6.000-6.500 lei, iar in perioada imediat urmatoare ne asteptam sa scada pana la 5.500 lei", a declarat Popescu agentiei Mediafax.
Citește pe Antena3.ro