x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Probleme MAJORE în mediul de afaceri. Zeci de mii de firme se vor închide din cauza scumpirilor

Probleme MAJORE în mediul de afaceri. Zeci de mii de firme se vor închide din cauza scumpirilor

02 Feb 2022   •   12:37
Probleme MAJORE în mediul de afaceri. Zeci de mii de firme se vor închide din cauza scumpirilor

Creșterea inflației, scumpirea energiei, a materiilor prime și a serviciilor de suport ar putea duce la închiderea a zeci de mii de IMM-uri, arată o analiză Sierra Quadrant.

"Într-o economie tot mai vulnerabilă pe fondul creşterii puternice a costurilor cu materiile prime, servicii şi utilităţi (energie electrică, gaze, carburanţi), dar şi ca urmare a scăderii semnificative a consumului şi lipsei investiţilor, multe dintre companii vor alege, în acest an, să îşi salveze resursele, alegând calea dezintermedierii - mai puţine linii de business, cu parteneri mai stabili şi cu volume adaptate condiţiilor economice.

Aşa cum estimam încă din toamnă, iureşul scumpirilor sapă puternic la temelia încrederii în mediul de afaceri. Confruntate cu costuri din ce în ce mai mari, firmele şi-au redus volumele operaţionale, iar business-ul pe banii altora - adică pe cei ai partenerilor a devenit preponderent în economie", precizează studiul.

Totodată, multe companii vor cere avansuri mai mari. 

"Când preţurile cresc de la o zi la alta, acest comportament poate fi înţeles. Nimeni nu vrea să rişte să cadă în capcana neplăţii facturilor, să îşi rişte resursele şi aşa puţine. Creşterea dobânzilor bancare şi înăsprirea condiţiilor de creditare vine să pună gaz pe foc în această situaţie, amplificând şi mai mult reticenţa oamenilor de afaceri'', spune Ovidiu Neacşu, partener coordonator Sierra Quadrant.

Blocajul financiar din economie depăşește 350 de miliarde de lei, iar durata medie de plată a facturilor a crescut la 145 de zile, comparativ cu 120 zile în 2020.

"În acest început de an, primim semnale negative mai ales din sectorul construcţiilor, unul dintre barometrele cele mai sensibile ale stării economiei. Creşterea puternică a costurilor de producţie şi scumpirea finanţării bancare a determinat îngheţarea multor investiţii. Şi în comerţ, scăderea accelerată a consumului, generată de scumpirile în lanţ, a dus la o accentuare a blocajului financiar, multe firme aflându-se în dificultate şi luând decizia de a limita business-ul la nivelul de supravieţuire'', arată analiza.

Multe firme nu au capitalul necesar pentru a rezista până la încasarea banilor de la parteneri.
"Slab capitalizate, fără buffere financiare (rezerve corporative, linii de finanţare bancară) pentru astfel de perioade, multe dintre IMM-uri vor fi victime de serviciu în acest iureş al scumpirilor care a cuprins întreaga lume. Spre exemplu, pentru o firmă care aduce produse din China, dincolo de scumpirea acestora, costurile de transport au crescut de la 5000 de dolari/container la 15-25.000 dolari. În aceste condiţii, un plan de afaceri coerent şi predictibil este greu de pus în practică'', explică Ovidiu Neacşu.

Peste 100.000 de companii s-au închis în 2021.
"Lipsa de predictibilitate generează neîncredere. E foarte dificil, de exemplu, să îţi conturezi un plan de afaceri în 2022, mai ales în zona de producţie, în condiţiile în care fotografia zilei indică o plafonare a preţurilor la energie şi gaze pentru IMM-uri doar pentru 2 luni, până la 1 aprilie. Ce se va întâmpla după acea dată? Va interveni o nouă plafonare, se vor plăti preţurile pieţei, se va reduce TVA?'', precizează acesta.

 

×
Subiecte în articol: scumpiri IMM