x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Producătorul de carburanţi PKN Orlen a înfiinţat cel mai mare fond corporativ din Polonia

Producătorul de carburanţi PKN Orlen a înfiinţat cel mai mare fond corporativ din Polonia

31 Mar 2022   •   12:00
Producătorul de carburanţi PKN Orlen a înfiinţat cel mai mare fond corporativ din Polonia

Aproximativ 100 de milioane de euro vor fi investiţi pe parcursul a 10 ani de către fondul de capital de risc Orlen în companii de tehnologie care oferă soluţii inovatoare revoluţionare, scrie Warsaw Business Journal.

Vehiculul de investiţii a fost înfiinţat de compania de rafinare a petrolului din Polonia PKN Orlen. Potrivit acesteia, este vorba de cel mai mare fond corporativ din Polonia, iar obiectivul său este de a consolida poziţia internaţională a grupului Orlen.

PKN Orlen a explicat că efectul activităţii Orlen Venture Capital „va fi o accelerare dinamică a transformării companiei, datorită comercializării tehnologiilor moderne şi implementării de noi modele de afaceri“.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: fond corporativ