x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Profit record pentru gigantul petrolier ExxonMobil în 2022

Profit record pentru gigantul petrolier ExxonMobil în 2022

de Redacția Jurnalul    |    01 Feb 2023   •   09:15
Profit record pentru gigantul petrolier ExxonMobil în 2022
Sursa foto: Hepta

ExxonMobil (XOM) a înregistrat anul trecut un profit net record de 55,7 miliarde de dolari, subliniind astfel poziţia favorabilă a companiilor petroliere după invazia Ucrainei de către Rusia.

Rezultatul a venit în pofida unei încetiniri a vânzărilor în T4/2022, în vreme ce preţurile carburanţilor au continuat să scadă faţă de cele mai recente maxime.

Acţiunile Exxon erau pe plus cu 2,2% în primele ore de tranzacţionare din New York de marţi, 31 ianuarie.

Compania ajungea la o valoare de piaţă de 477,8 mld. dolari. în ultimul an, acţiunile s-au apreciat cu 52,6%. Gigantul cu sediul în Texas a încheiat anul precedent cu un profit de 12,75 miliarde de dolari în octombrie-decembrie, sub estimările analiştilor de pe Wall Street de 13,7 miliarde de dolari, potrivit furnizorului de date S&P Capital IQ, citat de Financial Times.

De asemenea, societatea a anunţat cheltuieli de 1,3 miliarde de dolari în acelaşi interval, sumă influenţată de impozitele excepţionale plătite din Europa.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: profituri record exxonmobil