Profitul Transelectrica a scăzut cu 69% în prima jumătate din acest an
Societatea Transelectrica a obţinut un profit net de 30 de milioane de lei în primele șase luni din acest an, cu 69% mai puțin faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Motivul diminuării câștigului companiei se regăsește în costurile mari cu operarea sistemului de transport, în special cele cu procurarea energiei electrice pentru compensarea pierderilor tehnice din reţea (CPT).
Profitul operaţional EBIT, înainte de aplicarea impozitului pe profit şi dobânzi, a fost mai mare cu 18 milioane de lei, circa 23%, comparativ cu anul precedent.Veniturile din transport şi alte activităţi pe piaţa de energie au înregistrat o creştere de 9% pe fondul tarifului de transport realizat mai mare (+7%) practicat în semestrul unu din 2019 şi a creşterii cu 12,3 milioane de lei a veniturilor din interconexiune, aceste majorări absorbind complet scăderea consumului de energie electrică la nivel naţional ce s-a reflectat în cantităţi tarifate mai mici (-0,1%).
Rezultatul financiar net înregistrat în semestrul I 2019 a fost negativ, în valoare de 4 milioane lei. Acesta a fost influenţat mai ales de evoluţia cursului de schimb valutar al monedei naţionale în raport cu monedele străine în care compania are contractate împrumuturi bancare pentru finanţarea programelor de investiţii.
Comparativ cu realizările la 30 iunie 2018, în primul semestru din 2019 investiţiile Transelectrica au crescut cu 28%, la 85 de milioane de lei. Gradul de realizare a programului de investiţii la 30 iunie 2019 era de 30%.

Ştiri din .ro
Ministrul Energiei, nemulțumit că ANRE a lăsat la latitudinea furnizorilor oferirea discountului
Proiectantul sectorului Târgu Mureș-Târgu Neamț din A8, monitorizat de CNAIR
Tranzacționarea de acțiuni în 2021: O creștere promițătoare pentru companiile românești
Peste 60% dintre angajații de la nivel global lucrează la distanță
Majoritatea românilor folosesc produse și servicii bancare
Piața auto în declin. Producția și vânzările de autovehicule au scăzut semnificativ în 2020
Ministrul Economiei: Românii fac salariul aproape juma-juma cu statul. Din 2022 începem aplicare măsurii zero taxe pe salariul minim
Digitalizarea încă se luptă cu ghişeele ANAF
Cazacioc & CO SRL a săpat o groapă de 1,5 milioane de euro

Creștere spectaculoasă a capitalului românesc în start-up-uri
Unitatea 1 CNEE Cernavodă va fi oprită pe 23 ianuarie 2021
Majoritatea angajaților vor un loc de muncă aproape de casă
Primul atelier de cold brew și craft soda din România
