x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Profituri RECORD pentru bănci. 13 miliarde de lei în primul trimestru din 2023

Profituri RECORD pentru bănci. 13 miliarde de lei în primul trimestru din 2023

de Redacția Jurnalul    |    18 Iun 2023   •   22:20
Profituri RECORD pentru bănci. 13 miliarde de lei în primul trimestru din 2023

Veniturile nete ale băncilor din dobânzi și comisioane au depășit 7 miliarde de lei în primul trimestru din 2023. Profitul operaţional a fost de 4 miliarde de lei lei, arată o analiză realizată de Ziarul Financiar.

Băncile au încasat în T1/2023 venituri din dobânzi pentru creditele acordate de 10 miliarde de lei, mai mari cu circa 80% faţă de nivelul încasărilor din T1/2022, creşterea substanţială fiind influen­ţată de ascensiunea cre­ditării, dar şi de nivelurile ridicate ale indicilor de referinţă ROBOR şi IRCC.

Dobânzile încasate de bănci la credite reprezintă principala sursă de câştig pentru instituţiile de credit. Dobânzile la lei au sprintat puternic începând din a doua parte a anului 2022, în condiţiile în care şi inflaţia a explodat, depăşind 16%, iar dobânzile au rămas ridicate şi în T1/2023, deşi inflaţia a mai scăzut, până la 14,5% în martie. Făcând o medie a ROBOR la 3 luni din T1/2023 vedem că nivelul a fost de 7,10%, aproape dublu faţă de media din T1/2022, de 3,65%. Şi noul indice IRCC pentru creditele retail noi în lei de după 2019 a mai crescut, ajungând la 5,71% în T1/2023, însă rămâne în continuare sub ROBOR la 3 luni.

În ceea ce priveşte cheltuielile băncilor cu dobânzile plătite pentru depozite, nivelul a ajuns la final de T1/2023 la 4,2 mld. lei, în creştere cu aproape 280% comparativ cu T1/2022, conform datelor transmise de BNR pentru ZF.

Cu toate că şi cheltuielile cu dobânzile la depozite au sprintat în T1/2023, fiind de aproape patru ori mai mari faţă de T1/2022, volumul este în continuare mic raportat la veniturile din dobânzile la credite. Practic, cheltuielile cu dobân­zile remunerate de ban­cheri pentru depozite au fost în T1/2023 de circa 2,4 ori ori mai mici decât încasările băncilor din dobânzile la credite.

De-a lungul timpului, ban­cherii au menţinut creditarea mai scumpă decât dobânzile plătite pentru depozitele atrase, încercând astfel să-şi consolideze marjele de profit.

Nivelul veniturilor nete din dobânzi (venituri încasate minus cheltuielile cu dobânzile) a ajuns în T1/2023 la circa 5,8 mld. lei, după un salt de 30% faţă de T1/2022, iar veni­turile nete din comisioane au fost de 1,27 mld. lei, nivelul însumat fiind mai mare cu circa 25% faţă de veniturile nete din T1/2022.

Circa 6 mld. lei au fost în T1/2023 veniturile nete din dobânzi (venituri din dobânzi la credite minus cheltuieli cu dobânzi la depozite); +30% faţă de T1/2022

4 mld. lei a fost profitul operaţional al băncilor în T1/2023; +50% faţă de T1/2022

8 mld. lei au fost în T1/2023 veniturile operaţionale (totale) la nivelul sistemului bancar; +24% faţă de T1/2022

×
Subiecte în articol: bănci profit