Programul 'Prima Casă' va continua până cel puţin în anul 2021, iar băncile au început să vină cu pachete de creditare similare, a declarat, vineri, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Alexandru Petrescu.
"Anul trecut am avut alocată o sumă de 2,94 miliarde de lei acestui program, anul acesta 2,5 miliarde de lei fiind deja aproape epuizaţi. Cred că au mai rămas în jur de 113 milioane la câteva bănci, dar urmează să primim raportările şi putem foarte bine să observăm la finele acestei luni că s-a epuizat tot fondul. Dacă ar mai rămâne puţin, se realocă la băncile care au performat cel mai bine. Dar este foarte probabil ca raportările să ne arate că fondul s-a epuizat", a spus Petrescu.
Potrivit afirmatiilor sale, pentru următorii trei ani, alocările vor fi de câte două miliarde de lei anual, urmând ca, în 2021, plafonul să ajungă la 1,5 miliarde de lei. "Fără discuţie, există garanţii că măcar până în 2021 acest program va continua. Este o strategie aprobată pe 29 noiembrie 2016 de Guvernul României", a subliniat oficialul FNGCIMM.
Pe de alta parte, oficialul roman a mentionat ca, la nivelul Ministerului de Finante, exista "o preocupare de recalibrare şi reparametrizare, astfel încât să fie cel mai bine targetat din punct de vedere social, să poată beneficia de el acei oameni care au nevoie mai mult decât alţii de o locuinţă şi ca aceştia să poată să-şi plătească ratele. Programul evoluează, răspundem dinamicii pieţei, programul se poate schimba în continuare astfel încât să fie cât mai bine ţintit social şi să aducă beneficiile maxime", a adăugat Petrescu, scrie agerpres.
Directorul FNGCIMM a adaugat, totodata, ca băncile au început să vină cu pachete de creditare imobiliară similară, chiar şi cu denumiri aproape similare: Primul Apartament, Prima Acasă, Prima Proprietate. "Acesta era şi scopul nostru: ca băncile să preia, prin politicile lor de prudenţialitate şi risc, să ia în mâinile lor programul şi să vină cu propriile lor pachete, astfel că, într-adevăr, programul îşi atinge scopul", a completat Petrescu.