x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Proiect de rectificare bugetară: 10 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Proiect de rectificare bugetară: 10 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului

18 Noi 2018   •   10:16
Proiect de rectificare bugetară: 10 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Catedrala Mântuirii Neamului ar putea beneficia de un sprijin de 10 milioane de lei, conform proiectului de rectificare bugetară aflat pe ordinea de zi a şedinţei din 22 noiembrie a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, astfel încât sumele alocate în acest an de către Municipalitate construirii lăcaşului de cult ar urma să se ridice la 35 de milioane de lei. 

Cele 10 milioane fac parte dintr-un total de 15,3 milioane de lei, destinate susţinerii lucrărilor pentru diferite lăcaşuri de cult din Capitală. 

Conform proiectului de rectificare bugetară, de la capitolul Ordine publică şi siguranţă naţională urmează să se taie 8,8 milioane lei, dintre care 2,1 milioane de la Poliţie locală şi 6,6 milioane de la Protecţie civilă şi protecţie contra incendiilor (se elimină achiziţionarea achiziţionarea a 15 costume de protecţie pompier tip Nomex şi a 16 echipamente individuale alpinişti-salvatori). 

Capitolul Cultură, recreere şi religie se suplimentează cu 33 de milioane de lei şi, totodată, creşte cu 45 de milioane de lei (de la 26,7 milioane lei) bugetul prevăzut pentru achiziţii de imobile monumente istorice, urmare a exercitării dreptului de preemţiune al municipiului Bucureşti. 

Pentru capitolul Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică este prevăzută o creştere de 22,4 milioane lei, dar pentru Protecţia mediului se are în vedere o diminuare cu 28,6 milioane de lei a bugetului (dintre care 27,5 milioane de lei de la Canalizarea şi tratarea apelor reziduale). 

Potrivit aceluiaşi proiect, subvenţiile pentru energia termică urmează să fie suplimentate cu 87,7 milioane lei. Pe de altă parte, se vor tăia 4,1 milioane lei de la diverse lucrări de modernizare şi reabilitare a sistemului de termoficare. 

Subvenţiile pentru transportul în comun ar urma să crească cu 12 milioane de lei. 

Bugetul RADET urmează să fie redus cu 7,8 milioane lei, iar cel al Societăţii de Transport Bucureşti cu 24,5 milioane lei. 

De asemenea, urmează să se taie 3,9 milioane lei de la Centrul pentru Tineret al Municipiului Bucureşti (dintre care 3 milioane de lei de la Programe pentru tineret). Se va reduce cu 5 milioane de lei şi bugetul Centrului pentru Seniori, dintre care 4,5 milioane de la Bunuri şi servicii. 

Bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti va fi redus cu 19 milioane lei, dintre care 13 milioane de lei de la Ajutoare sociale în numerar. 

De la Administraţia Străzilor Bucureşti urmează să fie tăiate 9,7 milioane lei, de la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale 6,2 milioane lei, iar de la Centrul de Protecţie a Plantelor, 1,1 milioane lei. Conform unui centralizator, banii pentru spitale urmează să fie diminuaţi cu un total de 26 de milioane lei: dintre care 3,6 milioane de la Spitalul Clinic "Sfânta Maria", 6,3 milioane de la Spitalul de chirurgie oro-maxilo facială, 2,4 milioane lei de la Spitalul "Carol Davila", 3,9 milioane lei de la Spitalul Foişor, 2,3 milioane lei de la Spitalul "Victor Gomoiu", 6,2 milioane lei de la Spitalul "Victor Babeş" şi 4,5 milioane lei de la Centrul de evaluare şi tratament al toxicodependenţelor pentru tineri. 

Totodată, se va reduce cu 5,9 milioane lei şi bugetul pentru Palatele Brâncoveneşti, dintre care 2,1 milioane lei de la Amenajare restaurare Ansamblu istoric Mogoşoaia. Pe de altă parte, se va acorda un plus de 4 milioane de lei pentru CREART şi se va diminua cu 1,9 milioane lei bugetul ARCUB (1,7 milioane de la bunuri şi servicii). De asemenea, vor fi diminuate cu 2,1 milioane lei sumele destinate Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control (dintre care 1,3 milioane lei de la achiziţia a 11 vehicule cu propulsie alternativă). Bugetul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor va fi redus cu 1 milion de lei. 

De asemenea, se prevede un buget de 27,3 milioane lei pentru Direcţia Generală de Administrare Bucureşti.

AGERPRES

×