Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat vineri, la Timişoara, că autorităţile nu vor mai fi luate prin surprindere de iarnă, în acest sezon, întrucât în toate zonele ţării au fost semnate contractele pentru deszăpezire.
"În acest an nu vor fi luaţi pe nepregătite de iarnă. (...). Din punct de vedere al contractelor pentru deszăpezire, în acest an avem acoperite toate zonele din întreaga ţară. Din 58 de zone avem acoperite 57. Vorbesc de contracte multianuale pe 4 ani. S-a încheiat şi contractul pentru asigurarea sării. Mai avem două loturi pe Bucureşti, dar urmează să fie soluţionate şi acele contestaţii. Dacă nu se vor soluţiona în timp util, avem utilajele necesare să facem faţă", a afirmat ministrul Răzvan Cuc.
Ministrul Transporturilor a explicat că încă de la începutul anului a cerut ca fiecare direcţie regională de drumuri şi poduri să devină unitate operaţională, astfel încât să-şi poată lansa singură procedurile de achiziţii şi să nu mai aştepte după avizele de la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
"Niciunul nu va avea vreo scuză dacă apar probleme în procesul de deszăpezire. De asemenea, vom avea procedura ca în momentul în care avem un cod portocaliu sau suntem informaţi că sunt condiţii meteo nefavorabile pe o anumită regiune, voi trimite un secretar de stat în acea regiune, care se va implica şi coordona personal împreună cu directorii şi cu toţi factorii implicaţi activităţile pentru a se finaliza aşa cum ne dorim cu toţii", a detaliat Răzvan Cuc.
El a precizat că doreşte ca deszăpezirea să se facă în 12 ore, aşa cum a cerut şi premierul Mihai Tudose, dar trebuie ca şi participanţii la trafic să înţeleagă că îndepărtarea zăpezii se face mult mai eficient dacă drumurile naţionale şi autostrăzile sunt degajate de autovehicule, în caz contrar prioritară devenind salvarea vieţilor oamenilor.
Ministrul Răzvan Cuc a participat vineri, la Timişoara, la cea de-a 38-a şedinţă a şefilor de Secţii de Drumuri Naţionale, eveniment organizat în acest an de
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara. AGERPRES