x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Retrospectivă 2021: Cele mai importante evenimente din economia sustenabilă

Retrospectivă 2021: Cele mai importante evenimente din economia sustenabilă

25 Dec 2021   •   20:05
Retrospectivă 2021: Cele mai importante evenimente din economia sustenabilă

Ceea ce părea, în urmă cu puţin timp, doar o modalitate de promovare în rândul multinaţionalelor, a devenit în ultimul an o adevărată revoluţie în toată lumea.

Drumul către o economie verde atrage oameni şi companii din toate domeniile, iar mare parte din bugetele de investiţii ajung în această direcţie.

La uşă bate un nou mod de a cumpăra băuturi, construcţiile capătă noi dimensiuni, magazinele elimină ambalajele inutile, iar preţurile la energie duc la o explozie a numărului de prosumatori.

Mai mulţi producători de materiale de construcţii au găsit, în noile norme de sustenabilitate privind clădirile, o oportunitate pentru a deschide noi linii de business, aşa că au implementat linii de producţie care duc la fabricarea materialelor „verzi”, cu impact redus asupra mediului înconjurător. Holcim, Celco şi Barrier sunt doar trei dintre jucătorii care deja s-au conformat şi care au ales să-şi adapteze producţiile noilor cerinţe.

Din ce în ce mai multe firme au ales în ultimul an să devină prosumatori şi să-şi instaleze în fabrici, depozite, spaţii de activitate surse de energie regenerabilă, pentru a reduce cheltuielile cu factura la energie.

Strategia lor a fost eficientă, spun mulţi dintre cei care au ales această variantă, mai ales în condiţiile în care tranziţia la energie verde se suprapune, de câteva luni, cu o explozie a preţurilor la energie la nivelul întregii Uniuni Europene.

Mai multe magazine zero waste au apărut pe piaţă în ultimul an, scopul lor fiind acela de a nu genera deşeuri din ambalaje. În astfel de magazine, produsele se cumpără vrac, în recipiente reutilizabile şi astfel nu este nevoie de ambalaje de unică folosinţă.

Sistemul Garanţie-Returnare (SGR), care presupune că orice consumator va plăti o garanţie de 0,50 lei atunci când va cumpăra o băutură de la un comerciant, a făcut paşi către implementare, după ce guvernul a adoptat pe 4 octombrie 2021 o hotărâre care pune bazele acestei noi reguli în modul de a face cumpărături.

Sistemul Garanţie-Returnare înseamnă că, după golirea ambalajului, pentru a putea recupera garanţia plătită la achiziţie, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial. Sistemul vizează ambalajele primare de unică folosinţă: sticlă, plastic sau metal cu volume cuprinse între 0,1 şi 3 litri. Garanţia este în valoare de 0,50 lei pentru fiecare ambalaj achiziţionat.

Mediafax

×
Subiecte în articol: economie sustenabila