
Începând cu 14 noiembrie, indicele ROBOR la 3 luni şi-a reluat creşterea, depăşind 5,55%, nivel la care staţiona din 3 septembrie 2024.
Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa interbancară, inflaţie şi politica fiscală.
Excesul de lichiditate pe piaţa interbancară persistă, însă nivelul a scăzut în octombrie la circa 27 mld. lei, medie zilnică, după ce în primele 9 luni/2024 media zinică a fost de 50 mld. lei.
În cea mai recentă şedinţă de politică monetară, BNR a menţinut dobânda-cheie la 6,5% şi a majorat prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 până la 4,9%, iar Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a sugerat că banca centrală nu are un scenariu exploziv, cu toate creşterile inflaţia urmând să rămână sub 5%.
Tot marţi, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 5,92%, de la 5,87% luni, iar indicele ROBOR la 12 luni a fost cotat la 5,96%, de la 5,92% la începutul săptămânii, scrie Ziarul Financiar.
(sursa: Mediafax)
