x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România a atras un sfert din fondurile europene destinate investiţiilor în turism

România a atras un sfert din fondurile europene destinate investiţiilor în turism

27 Sep 2017   •   10:58
România a atras un sfert din fondurile europene destinate investiţiilor în turism

 Potrivit declaraţiile comisarului european Corina Creţu, România a atras un sfert din fondurile europene destinate investiţiilor în turism, respectiv 25,2 milioane euro.

"Sectorul turismului poate contribui semnificativ la creşterea economică a ţării şi, în special, la dezvoltarea regiunilor şi ocuparea forţei de muncă în acestea. Investiţiile în turism au prevăzute 101 milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională. Un sfert din fondurile alocate acestui domeniu au fost atrase până acum', a spus Creţu.

Oficialul european a avut, marţi, o întâlnire cu ministrul turismului din România, Mircea Dobre, în care au discutat despre proiectele cu finanţare europeană din sectorul relevant. Cei doi au subliniat potenţialul turismului de a facilita creşterea economică în regiunile mai puţin dezvoltate.

"Încurajăm regiunile mai puţin dezvoltate să mizeze pe investiţiile în turism ca parte a strategiilor de dezvoltare. Implementate în mod inteligent, ţinând cont de atuurile locale, astfel de investiţii realizate cu fonduri europene pot duce la dezvoltarea altor sectoare şi a economiei per ansamblu. Investiţiile în turism trebuie să fie adaptate condiţiilor locale specifice, de exemplu ca parte a strategiilor de regenerare urbană sau de specializare inteligentă", a adăugat Creţu.

Potrivit sursei citate, turismul reprezintă un sector transversal şi implică o mare diversitate de servicii şi profesii, iar acesta poate beneficia de investiţii în domenii, precum eficienţa energetică, protecţia mediului, dezvoltarea mediului de afaceri şi ocuparea forţei de muncă.

Reprezentanţa Comisiei Europene precizează că România beneficiază de o alocare de peste 22 de miliarde de euro în cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2014 - 2020.

Investiţiile în turism au prevăzute 101 milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională. Astfel, în aceasta perioadă se are în vedere atingerea unui număr de aproape 500.000 de angajaţi în staţiunile turistice, creşterea cu 10.000 a numărului de vizite la obiectivele de patrimoniu cultural şi natural, cât şi la atracţiile turistice care beneficiază de finanţare şi creşterea cu 10.100 de metri pătraţi a suprafeţei clădirilor şi spaţiilor de turism noi sau reabilitate din staţiunile turistice şi din Delta Dunării.AGERPRES.

×