Un român trebuie să muncească circa 25 de minute pentru a-şi cumpăra un litru de bere, comparativ cu un german, care are nevoie de doar 3,7 minute.
Românii ocupă locul şase în Europa la consumul de bere, cu 90 de litri pe an pe locuitor, după cehi, austrieci, germani şi polonezi. Media europeană este de 70 de litri, potrivit unui studiu al Ernst&Young. Industria berii s-a cifrează la 1,7 miliarde de euro, în anul 2012, din care statul a încasat anual 730 milioane de euro, din accize, TVA, impozite pe profit şi venit.
Vestea proastă este că piaţa românească s-a contractat cu 8% în primele opt luni ale anului trecut, după creşterea accizelor. Producătorii de bere se declară îngrijoraţi de posibila evoluţie a sectorului berii din România, din cauza creşterilor de acciză care au avut loc atât la începutul anului 2013, cât şi la debutul lui 2014, cu 16% şi, respectiv, circa 6,5%.
“Suntem speriaţi de posibila evoluţie a sectorului berii din cauza debutului nefavorabil al anului 2013, unde am avut o creştere de acciză de 16%. Dacă ar fi să ne uităm la începutul acestui an, am avut o nouă creştere a accizei în lei cu circa 6,5% luând în calcul indicele preţului de consum şi diferenţa de acciză pe care a trebuit să o plătim”, a declarat directorul general al Asociaţiei Berarii României, Constantin Bratu. Acesta a mai adăugat că potrivit studiului Ernst&Young, care analizează industria berii din toate statele din Uniunea Europeană, în toate ţările unde au crescut taxele au scăzut încasările.
“Primul semn al efectelor negative ale creşterii de acciză în 2013 a fost o contracţie a pieţei cu 8% în primele opt luni ale anului 2013”, a rătat Bratu.