x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România poate începe semnarea contractelor și absorbția banilor din PNRR

România poate începe semnarea contractelor și absorbția banilor din PNRR

14 Feb 2022   •   21:50
România poate începe semnarea contractelor și absorbția banilor din PNRR

Guvernul a adoptat luni o hotărâre prin care se poate începe semnarea tuturor contractelor și absobția banilor din PNRR, a spus, după ședința Executivului, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu.

„A fost adoptată hotărârea de guvern privind normele de aplicare ale ale Ordonanței 124 din 2021 privind fluxurile financiare din Planul Național de Redresare și Reziliență. Este o hotărâre de guvern care, practic, detaliază modul în care se vor desfășura aceste fluxuri financiare”, a spus Vîlceanu.

Ministrul a precizat că cel mai important lucru este faptul că, după adoptarea acestei hotărâri de guvern se vor putea semna acordurile de finanțare dintre Ministerul investițiilor și Proiectele Europene, în calitate de coordonator național al PNRR și ministerele de reformă, pentru fiecare componentă în parte.

De asemenea, ulterior semnării acestor acorduri, ministerele pot să își prevadă în bugetul lor sumele, creditele de angajament și creditele bugetare pentru îndeplinirea acestor investiții și reforme. Ulterior, la rândul lor, ministerele vor semna acordurile de implementare și convențiile de finanțare cu agențiile de implementare cu care lucrează sau pot semna contracte de finanțare, potrviit lui Dan Vîlceanu.

„Odată cu adoptarea acestei ordonanțe, putem să începem semnarea tuturor documentelor, contractelor și absorbției de bani din PNRR. Este un lucru important, pentru că de fiecare dată ne întrebați și mă întrebați pe mine când aveam ocazia să discutăm câți bani am absorbit, câți bani am tras din PNRR, nu se putea face absorbție fără ca aceste documente să fie semnate înainte”, a mai spus Vîlceanu.

(sursa: Mediafax)

×