Volumul comerţului cu amănuntul în UE a crescut în iunie cu 5,2%, comparativ cu luna anterioară. În zona euro avansul a fost de 5,7%, din cauza ridicării parțiale a restricţiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus, arată datele Eurostat.
Comparativ cu perioada anterioară, comerțul cu amănuntul în România a crescut cu 6,3%, în luna iunie. Față de aceeași perioadă a anului trecut, avansul a fost de 2,1%.
Volumul comerţului cu amănuntul a crescut cu 20,3% în zona euro şi cu 18,3% în UE, în luna mai, ceea ce înseamnă că a revenit la nivelul din februarie 2020, înainte de introducerea restricţiilor.
Vânzările de combustibili auto au crescut cu 16,9% în iunie, comparativ cu luna precedentă, cele de produse non-alimentare s-au majorat cu 10,6%, iar produsele alimentare, băuturi şi tutun au scăzut cu 2,2%.
Cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amănuntul, în iunie, comparativ cu luna precedentă, s-a înregistrat în Irlanda (21,9%), Spania (16,5%), Italia (13,8%), Franţa şi Luxemburg (9,4%), Slovacia (9,3%) şi România (6,3%). Scăderi s-au înregistrat în Austria (- 2,5%) şi Germania (- 1,6%).
În luna iunie, comparativ cu perioada similară din 2019, volumul comerţului cu amănuntul a urcat cu 1,3%. Vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 4,2%, alimente, băuturi şi tutun cu 0,7%, iar vânzările de combustibili auto au scăzut cu 12,7%.
Cea mai mare creştere a volumului comerţului cu amănuntul, în iunie, comparativ cu perioada similară din 2019, s-a înregistrat în Irlanda (10,2%), Estonia (6,6%) şi Danemarca (6,5%), iar cel mai semnificativ declin în Bulgaria (minus 18,1%), Malta (minus 8,4%) şi Luxemburg (minus 7,7%).
România a raportat o creştere de 2,1% în iunie, comparativ cu perioada similară din 2019, după un declin de 4,2%, în mai.