x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România, printre statele UE cu cea mai mare inflație, în luna mai

România, printre statele UE cu cea mai mare inflație, în luna mai

17 Iun 2020   •   13:38
România, printre statele UE cu cea mai mare inflație, în luna mai

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la 0,1% în luna mai 2020, de la 0,3% în luna aprilie 2020, iar în UE a scăzut până la 0,6%, de la 0,7% în perioada precedentă. 

Statele cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei sunt Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia şi România, arată datele Oficiului European de Statistică (Eurostat).

În România, rata anuală a inflaţiei a scăzut până la 1,8% în luna mai, de la 2,3% în luna aprilie.

Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie a scăzut în 20 de state membre, a rămas stabilă în două ţări şi a crescut în alte cinci state, comparativ cu aprilie.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate, luna trecută, în Polonia (3,4%), Cehia (3,1%), Ungaria (2,2%), Slovacia (2,1%) şi România (1,8%).

Statele UE unde rata anuală a inflaţiei este negativă sunt: Estonia (-1,8%), Luxemburg (-1,6%), Cipru şi Slovenia (ambele cu minus 1,4%).

În zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut cele la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări (0,64 puncte procentuale), servicii (0,59 puncte procentuale) şi produse industriale (0,06 puncte procentuale).

Scăderea preţurilor la energie a şters 1,20% din avansul inflaţiei, în luna mai.

Inflaţia de bază (core inflation), ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a crescut cu 1,2% în mai, după un avans de 1,1% în aprilie.

Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat că rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,3% în luna mai a acestui an, de la 2,7% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,25%, serviciile cu 2,6%, iar mărfurile nealimentare cu 0,15%.

Preţurile de consum, în luna mai 2020, comparativ cu aprilie, au urcat cu 0,05%, iar faţă de decembrie 2019 avansul a fost de 1,47%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,8%.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, estima recent că inflaţia va coborî, anul acesta, sub 2%, în prezent tendinţa fiind de scădere.

Banca Naţională a României (BNR) a redus prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 2,8%, de la 3% anterior. 

×
Subiecte în articol: inflatie