x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România se plasează cu 7-8 ani în urma Bulgariei, în ceea ce priveşte turismul

România se plasează cu 7-8 ani în urma Bulgariei, în ceea ce priveşte turismul

12 Mar 2010   •   00:00

Detlev Hohne, directorul turoperatorului german TUI pentru Maroc, România şi Bulgaria, a declarat că România este cu 7-8 ani în urma Bulgariei în ceea ce priveşte dezvoltarea turistică şi nu atrage investitori străini. De asemenea, a declarat că Bulgaria face progrese semnificative în urma procesului de privatizare.

"Bulgaria a făcut progrese semnificative în urma procesului de privatizare, dar România din păcate nu reuşeşte să atragă investitori străini. Mă refer aici şi la lanţurile hoteliere internaţionale, care lipsesc în România. În ceea ce priveşte dezvoltarea turistică, România este cu 7-8 ani în urma Bulgariei", a declarat Hohne pentru Deutsche Welle.


Pentru a se scuza de situaţia în care se găseşte turismul românesc, ministrul de resort, Elena Udrea dă vina pe privatizarea prost făcută. "Privatizarea sectorului turistic în România s-a făcut prost, iar acum se văd consecinţele. În 2009, pentru prima dată, statul a sprijinit acest domeniu prin investiţii în infrastructura turistică şi sperăm că acţiunile nostre, care vor continua, să atragă şi investitori străini", a declarat Udrea, agenţiei Mediafax.

×
Subiecte în articol: redactie