În timp ce autorităţile de la Bucureşti bat pasul pe loc şi nu se hotăresc dacă să încheie acordul de finanţare cu FMI, instituţiile de consultanţă din lumea întreagă ne consideră una dintre cel mai vulnerabile state din Europa.
România este una dintre statele cel mai vulnerabile din regiune la efectele crizei financiare, având în vedere deficitul înalt de cont curent şi nevoile ridicate de finanţare, potrivit Economist Intelligence Unit (EIU).
Analiştii notează că necesarul de finanţare se ridică la 40% din produsul intern brut, similar cu Kazahstanul, dar inferior Ungariei sau Bulgariei. O altă problemă în afara deficitului este deprecierea leului în condiţiile în care o mare parte din datoria externă este denominată în monedă europeană.
Citește pe Antena3.ro