x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Românii, cei mai mari consumatori de pâine din UE. Ce se întâmplă cu brutăriile

Românii, cei mai mari consumatori de pâine din UE. Ce se întâmplă cu brutăriile

de Redacția Jurnalul    |    18 Iun 2023   •   20:40
Românii, cei mai mari consumatori de pâine din UE. Ce se întâmplă cu brutăriile
Sursa foto: Hepta

Deși românii sunt cei mai mari consumatori de pâine din UE, există doar o brutărie la 8.100 de locuitori, arată o analiză a Ziarului Financiar.

Prin comparație, în Franța există o brutărie la 1.800 de oameni. Mai mult, francezii se bucură de pâinea abia scoasă din cuptorul unei „boulangerie”, în vreme ce în România balanţa este în defavoarea micilor afaceri din panificaţie.

Practic, nivelul de trai se vede în tipul de pâine consumată: proaspătă, ambalată sau congelată. Francezii preferă pâinea abia scoasă din cuptor şi au o brutărie la 1.800 de locuitori. În România situația este complet diferită. Preţul este cel care dictează, iar pâinea ambalată ori congelată, care iese din marile fabrici, câştigă lupta cu prospeţimea. Astfel, avem o brutărie la 8.100 de locuitori.

„Pâinea noastră este făcută cu făină măcinată la moară, cu sare şi apă, atât. Însă, oamenii văd pâinea produsă în fabrici mai frumoasă, mai pufoasă, mai altfel. Într-o fabrică, unde totul e mecanizat, pâinea e uniformă, dar când o face omul cu mâna sa, o pâine poate fi mai lungă, una mai scurtă, alta mai strâmbă, iar consumatorii se uită şi la aspect. Gustul însă nu se compară”, povesteşte Cristian Bivolaru, proprietarul companiei Cuptorul Ţărănesc, o brutărie cu tradiţie în coacerea pâinii pe vatră de peste 100 de ani.

 

×
Subiecte în articol: brutarie paine panificatie