x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Soluţii pentru absorbţia banilor europeni

Soluţii pentru absorbţia banilor europeni

de Diana Scarlat    |    22 Dec 2015   •   22:21
Soluţii pentru absorbţia banilor europeni

Noul ministru al Fondurilor Europene, Aura Răducu, promite că se vor rezolva problemele beneficiarilor aduşi la disperare şi în pragul falimentului de întârzierile plăţilor. Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României susţine, însă, că funcţionarii din minister fac abuzuri şi ar trebui să fie traşi la răspundere pentru haosul pe care l-au creat.

Ministerul fondurilor europene a găsit soluţii pentru ca România să nu piardă toţi banii pe proiectele care nu se pot finaliza până la sfârşitul acestui an şi chiar pentru a le putea continua pe bani europeni, prin noul exerciţiu financiar 2014-2020. “În ceea ce priveşte creşterea gradului de absorbţie, avem nişte soluţii la îndemâna tuturor ţărilor membre, dar pe care nu le-am folosit până acum. Suntem ajutaţi să creştem gradul de absorbţie prin diferite metode, iar una este pentru proiectele mari, de peste 5 milioane de euro, care nu se pot termina la timp. Acestea se pot refaza. Se impart contractele şi aplicaţiile către comisie. Este adevărat că se pierd banii din perioada de finanţare 2007-2013, dar măcar este o soluţie foarte bună ca să nu pierdem proiectele şi să nu fie finanţate din fonduri de la bugetul de stat, ci să fie finanţate tot prin programe europene. Am căutat să avem cât mai multe proiecte fazate. Acestea vor continua şi vor cheltui banii din 2014-2020” a declarat ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, într-o conferinţă de presă.

MFE a lucrat în ultimele luni şi pentru crearea unui sistem de management al programelor operaţionale finanţate din fonduri europene pentru beneficiari, Pentru jumătatea lunii ianuarie este programată lansarea noului sistem informatic. “Este un sistem mult mai simplu şi mult mai clar, foarte modern, pentru a vedea fiecare proiect în parte. Încercăm să asigurăm transparenţa”, a mai explicat ministrul.

De asemenea, Aura Răducu a spus că în această perioadă a trebuit să se modifice câteva acte normative, pentru a ajuta beneficiarii să-şi poată termina proiectele. “A fost destul de greu. Avem peste 6.000 de facturi pe care am încercat să le plătim. O parte dintre ele vor fi finalizate până la sfârşitul anului, pentru ca beneficiarii să-şi poată plăti furnizorii. Pentru asta a fost nevoie de o ordonanţă de urgenţă, astfel încât beneficiarii să-şi poată finalize proiectele, să fie mulţumiţi şi să facem cât mai multe plăţi”, a mai preciyat ministrul Aura Răducu. Astfel, până la 31 decembrie 2015, beneficiarii trebuie să-şi plătească furnizorii şi să emită fcacturile, iar plata se poate face şi anul viitor.

Pe de altă parte, Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României cere rezultate, nu promisiuni, mai ales după ce au făcut deja presiuni, pentru a face posibilă plata pentru lichidarea a 257 de proiecte. “Coaliţia este cea care a rezolvat situaţia proiectelor cu cereri de lichidare, în sensul că după 8 decembrie ne-am asigurat că se va da hotărârea de Guvern şi se va aplica. In acest moment sunt neprelucrate peste 4.000 de cereri de rambursare. Cine va plăti pentru greşelile făcute de angajaţi, din rea credinţă? Cerem să fie analizaţi angajaţii de la Fonduri Europene, pentru că numai în aceste condiţii putem progresa. Nu mai vrem stilul inducerii în eroare. Absorbţia nu se poate face decât pe muncă, pe cunoaştere şi pe bună credinţă, care nu există”, spune Ion POpescu, preşedintele confederaţiei sindicale Meridian şi vicepreşedinte al CNMR.

Lansarea proiectelor pentru mediu, transport şi energie va avea loc în primul trimestrul al anului viitor, după finalizarea unui proces extins de consultare publică a ghidurilor şi dezbaterea acestora cu potenţialii beneficiari. Portofoliul de proiecte POIM aflate în pregătire include 280 de proiecte cu o valoare de 19,5 miliarde euro, inclusiv 78 de proiecte fazate. Autoritatea de Management a POIM estimează că anul viitor va transmite 48 de proiecte majore la CE, în vederea aprobării.


 

×