x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

27 Feb 2009   •   00:00

27 februarie 2009



TAXA NUCLEARĂ
Nuclearelectrica a contestat în instanţă o decizie emisă în luna ianuarie de Consiliul Local din Cernavodă prin care compania este obligată să plătească anual la bugetul local o "taxă de risc" în valoare de 70 milioane de lei. Potrivit directorului general al societăţii, Pompiliu Budulan, taxa ar fi un precedent pentru toate autorităţile locale din România şi afectează serios bugetul Nuclearelectrica. Nuclearelectrica are deja un program social derulat împreună cu Primăria Cernavodă şi că oraşul beneficiază de pe urma centralei de unul dintre cele mai mici preţuri la gigacalorie din ţară, respectiv 21,5 lei pe unitate. (D.I.)

CRIZA EMO
Guvernul ar trebui să evite o abordare emoţională a crizei sub presiunea sindicatelor şi a patronatelor, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. "Avem de ales între reducerea ordonată a acestui deficit sau reducerea lui de către piaţă în condiţiile actuale de tensiune şi neîncredere, cu consecinţe dramatice pentru cursul de schimb şi pentru creşterea economică", a spus guvernatorul. Isărescu a explicat că răspunsul României la efectele adverse ale crizei nu poate fi similar celui formulat de UE sau SUA, întrucât există câteva diferenţe între economii, care nu permit copierea pur şi simplu a pachetelor de măsuri. (L.A.)

EURO ÎN 2014
România trebuie să respecte calendarul pentru aderarea la zona euro în 2014, a declarat ieri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. "Intrarea în 2012 în mecanismul ratelor de schimb pentru o zonă de constrângeri şi parcurgerea, ulterior, a celor doi ani obligatorii în interiorul mecanismului sunt condiţionate de nevoia ca până în 2012 să facem foarte multe reforme", a spus Isărescu. Miercuri, Isărescu a declarat că trecerea la moneda euro este "o chestiune de putinţă mai mult decât de voinţă", întrebându-se cum poate România să adere la zona euro dacă nu este în stare să termine o autostradă. (L.A.)

×
Subiecte în articol: economic