x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

10 Mar 2009   •   00:00

10 martie 2009



LOGAN-UL ANTICRIZĂ
Modelul Logan a devenit "simbolul ironic al crizei" în Germania, datorită creşterii puternice a vânzărilor, ca urmare a introducerii unei prime de casare de către guvernul de la Berlin. Guvernul german a introdus un "bonus ecologic" de 2.500 de euro pentru posesorii de maşini mai vechi de nouă ani, care decid să renunţe la acestea şi să achiziţioneze un model nou. Deşi scopul a fost să sprijine vânzările de maşini autohtone, măsura s-a dovedit a sprijini involuntar vânzările din România. Germanii nu renunţă la maşinile lor pentru un Mercedes, BMW sau Audi nou, care sunt scumpe, şi se orientează către Loganul de 7.500 de euro.

RECESIUNE SEVERĂ
Economia lumii se îndreaptă către cea mai severă recesiune de la cel de-al doilea război mondial, se arată într-un comunicat al Băncii Mondiale. Instituţia anticipează declinul producţiei industriale globale cu 15% la mijlocul acestui an faţă de perioada similară din 2008. Banca Mondială estimează că statele în curs de dezvoltare se vor confrunta în acest an cu un deficit de finanţare cuprins între 270 şi 700 de miliarde de dolari, iar nevoia de lichidităţi nu va putea fi acoperită în totalitate de instituţiile de credit internaţionale. Instituţiile financiare nu vor putea suplini acest deficit, care va afecta 129 de state.

VA ÎNCEPE RECUPERAREA
Economia mondială dă semne de recuperare, a declarat Jean-Claude Trichet, preşedintele Grupului celor Zece (G10). "Ne apropiem de momentul când va începe recuperarea", a spus Trichet, prezent la reuniunea celor mai importante zece instituţii de credit la sediul din Basel al Băncii Reglementelor Internaţionale. "Există un puternic angajament al autorităţilor, guvernele nu ezită să sprijine instituţii cu importanţă sistemică, acest fapt reprezentând un foarte puternic angajament, care nu a fost pe deplin luat în considerare de către pieţe", a adăugat Trichet. Totuşi, în 2009, analiştii se aşteaptă la scăderi ale PIB în ţările industrializate.

×
Subiecte în articol: economic