13 martie 2009
AVEM 113 TAXE
Comisia Europeană consideră că România are 113 taxe şi impozite, acesta fiind cel mai mare număr de taxe şi impozite din Europa, a declarat comisarul european Leonard Orban. Pentru unele din taxele percepute în România costă mai mult colectarea lor, decât ceea ce se colectează. "Comisia este hotărâtă să combată tot ce înseamnă birocraţia şi să ajute mediul de afaceri", a precizat Orban. Din cele 558 de taxe şi tarife din administraţia publică centrală, doar 117 taxe se constituie ca venituri la bugetul de stat, în timp ce 89 reprezintă venituri ale instituţiilor publice centrale autonome şi 264 ca venituri proprii ale ministerelor.
ŞOMAJ-RECORD
Aproximativ 4,5 milioane de persoane şi-ar putea pierde locurile de muncă în acest an în UE, regiunea urmând să se confrunte cu un val masiv de falimente în rândul companiilor. Datele sunt furnizate de organizaţia patronală europeană BusinessEurope, care anticipează pentru 2009 o scădere economică de 2,2% în UE. Pierderile de locuri de muncă se vor cifra la 4,5 milioane în acest an. Spania şi Marea Britanie vor înregistra, împreună, aproape două milioane de noi şomeri", se arată într-un raport al grupului. Previziunile sunt mult mai pesimiste decât cele ale CE, care a estimat 3,5 milioane de noi şomeri în UE în 2009.
AJUTOARE DE STAT
Guvernul lucrează la un pachet complet de ajutoare şi garanţii de stat care să fie acordate companiilor din România în concordanţă cu normele europene, a anunţat premierul Emil Boc. El a arătat că Guvernul vrea să sprijine marile proiecte de investiţii, singurul impediment fiind reglementările Uniunii Europene în domeniu. Surse guvernamentale au declarat că Guvernul a decis să înceapă discuţiile cu reprezentanţii Consiliului Concurenţei şi cu cei ai CE privind garantarea unei părţi din împrumutul pe care Ford intenţionează să îl contracteze de la BEI, pentru a se asigura că facilitatea nu încalcă legislaţia
Citește pe Antena3.ro