x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

18 Mar 2009   •   00:00

18 martie 2009



DATORII AMÂNATE
Datoriile întreprinderilor mici şi mijlocii la bugetul de stat ar putea fi reeşalonate, subiectul fiind discutat de ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, şi cel pentru IMM-uri, Constantin Niţă. "Statul trebuie să vină în sprijinul IMM-urilor şi să accepte reeşalonări ale datoriilor pe care le au companiile. Fie acceptă să plătească baza datoriei către stat şi să reeşaloneze penalităţile, fie statul poate să se gândească să renunţe la penalităţile aplicate", a afirmat Niţă. În plus, Fondul Naţional de Garantare ar putea acorda garanţii, în acest an, pentru 6.000-8.000 de companii din bugetul alocat, în valoare de 600-700 de milioane de euro.

ÎNTĂLNIRE DE TAINĂ
Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc s-au întâlnit marţi, la Palatul Cotroceni, pentru o discuţie legată de negocierile cu FMI, de fondurile de la UE şi de măsurile anticriză. La întâlnire au participat şi o parte dintre miniştrii PD-L, Vasile Blaga, ministrul Dezvoltării, Radu Berceanu, ministrul Transporturilor şi ministrul Economiei, Adriean Videanu, au declarat surse oficiale citate de Mediafax. Întrevederea are loc în contextul în care reprezentanţii Guvernului şi cei ai Băncii Naţionale a României discută cu o delegaţie a Fondului Monetar Internaţional (FMI) condiţiile de contractare a unui împrumut.

CONCEDII FORŢATE
Aproximativ 8.000 din cei 9.000 de salariaţi ai Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) vor intra în concediu de odihnă, din cauza scăderii cererii de cărbune. Viorel Temelescu, vicepreşedintele Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia, spune că sindicatele şi administraţia au încheiat un protocol în care se precizează că, în intervalul 21-30 aprilie, circa 8.000 de angajaţi ai SNLO vor fi în concediu de odihnă. Majoritatea angajaţilor SNLO vor sta acasă, însă din 17 aprilie, când au liber pentru Paşte. Minerii vor reveni la lucru la 4 mai, pentru că ziua de 1 Mai va fi liberă, iar următoarele două sunt la sfârşit de săptămână.

×
Subiecte în articol: economic