8 septembrie 2009
TRANZACŢII
CEZ a cumpărat cu 230 de milioane de euro acţiunile deţinute de Fondul Proprietatea la companiile CEZ Distribuţie, CEZ Vânzare şi CEZ Servicii. Compania cehă de utilităţi CEZ controlează, cu 51% din acţiuni, fiecare dintre cele trei firme. Fondul Proprietatea deţine câte 30% din capitalul firmelor CEZ Distribuţie şi CEZ Vânzare, iar la CEZ Servicii are o participaţie de 12%. Totodată, Electrica are câte 18,99% din capitalul CEZ Distribuţie şi CEZ Vânzare şi 37% din CEZ Servicii. CEZ negociază şi cu Electrica achiziţia participaţiilor pe care compania de stat la deţine la CEZ Distribuţie şi CEZ Vânzare.
DATORII
Numărul restanţierilor la creditele mai mari de 20.000 de lei a scăzut cu 4.940 de persoane în iulie faţă de iunie, respectiv 2,5%, ajungând la 196.246, potrivit datelor Centralei Riscurilor Bancare (CRB). Restanţele pentru împrumuturile de peste 20.000 de lei au avansat cu 4,5% în iulie faţă de luna precedentă, până la 6,076 miliarde de lei. Comparativ cu 2008, creşterea restanţelor a fost de 82,8% după primele şapte luni ale lui 2009. Totalul sumelor datorate a ajuns la 225,5 miliarde de lei la 31 iulie 2009.
PROGNOZE OPTIMISTE
Previziunile privind economia mondială au fost revizuite în creştere, confirmând depăşirea perioadei de "cădere liberă", a declarat ieri Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Central-Europene. "Ştim deja că o serie de proiecţii au fost revizuite uşor în urcare, cofirmând că am depăşit, probabil, în numeroase domenii economice, perioada de cădere liberă, care a marcat ultimul trimestru din 2008 şi primele trei luni din 2009", a spus Trichet.
Citește pe Antena3.ro