După 2013, toate subvenţiile acordate sectorului agricol ar putea fi sistate la nivelul Uniunii Europene, a declarat Ilie Sârbu, ministrul Agriculturii.
Însă România va încerca la reuniunea miniştrilor agriculturii de la Budapesta prelungirea acestora. "La grupul de la Visegrad de la Budapesta, împreună cu ţările baltice, vom încerca să menţinem subvenţiile şi după anul 2013, pentru că există pericolul ca după acest an să nu se mai acorde nicio subvenţie în agricultură", a explicat Sârbu. El a spus că sistarea acordării subvenţiilor din agricultură nu este o iniţiativă a Uniunii Europene, ci o presiune venită din partea Organizaţiei Mondiale a Comerţului.
La reuniunea miniştrilor agriculturii din Grupul de la Visegrad, ministrul agriculturii va susţine creşterea treptată a cotei de lapte în vederea eliminării acesteia în 2015, aplicarea şi bugetarea măsurilor de piaţă restituiri la export, intervenţia şi stocarea privată a brânzeturilor, precum şi necesitatea elaborării unei strategii comune cu privire la relaţia producător/furnizor - comerciant consumator, având în vedere preocuparea ţării noastre pentru consolidarea cadrului concurenţial la nivel naţional şi comunitar.