x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie TAXELE LOCALE pot fi majorate cu 16%, de la 1 ianuarie 2013. Decizia aparţine autorităţilor locale

TAXELE LOCALE pot fi majorate cu 16%, de la 1 ianuarie 2013. Decizia aparţine autorităţilor locale

de Daniela Ivan    |    12 Dec 2012   •   15:35
TAXELE LOCALE pot fi majorate cu 16%, de la 1 ianuarie 2013. Decizia aparţine autorităţilor locale
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Guvernul a aprobat majorarea taxelor şi impozitelor locale pentru anul viitor, cu până la 16,05%, au declarat surse oficiale.

Hotărârea executivului are în vedere actualizarea cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani a impozitelor şI taxelor locale. Este vorba despre impozitele pe locuinţe, autoturisme, garaje, terenuri etc. Creşterile nu vor fi mari. Spre exemplu, pentru un atoturism cu capacitate cilindrică de 1.600 cm3 taxa va creşte de la 64 de lei la 72 de lei, iar pentru un apartament cu două camere de 120 de lei la 139 lei.

Conform Legii finanţelor publice locale, în fiecare unitate administrativă autorităţile locale pot decide dacă majorează sau nu taxele şi impozitele.

În luna octombrie, Ministerul Finanţelor a publicat un proiect de hotărâre privind actualizarea taxelor şi impozitelor, dar acesta nu a ajuns să fie aprobat în Guvern. Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat că primarii vor decide dacă impozitele, taxele şi amenzile locale, vor fi majorate anul viitor cu 16%.

×
Subiecte în articol: taxe locale