Administraţia Fondului de Mediu a epuizat toate cele 50.000 de tichete destinate persoanelor care-şi casează maşinile mai vechi de zece ani prin programul "Rabla", ultimele vouchere fiind distribuite de instituţie reprezentanţilor REMAT-urilor din toată ţara în cursul zilei de marţi.
"Astăzi (marţi, n.r.) am dat ultimele tichete către reprezentanţii REMAT-urilor", a declarat pentru Mediafax Adriana Stroe, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
Stroe a precizat că până luni REMAT-urile din ţară casaseră circa 25.000 de maşini mai vechi de zece ani de la persoane fizice care, la schimb, au primit bonul valoric de 3.800 de lei.
"În întreaga ţară sunt circa 240 de unităţi REMAT, toate participante în program. Conform regulilor, fiecare primeşte de la noi maximum o sută de vouchere, număr ce poate fi suplimentat doar după epuizarea a 80 dintre cele alocate anterior. În aceste condiţii, fiecare unitate încă mai are câte o sută de astfel de bonuri şi încă mai poate casa maşini timp de câteva zile. După aceea vom aştepta decizia Cabinetului pentru a vedea ce se mai întâmplă cu acest program în 2010", a mai spus Stroe.
Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii Ministerului Mediului nu au putut preciza care va fi decizia privind eventuala suplimentare a programului Rabla 2010.
"Nu putem anunţa nimic acum", au declarat reprezentanţii Ministerului, care însă au precizat că aceasta va fi una dintre temele unei conferinţe de presă convocate miercuri la sediul Ministerului.
Directorul Administraţiei Fondului pentru Mediu, Gheorghe Popescu, declara vineri agenţiei MEDIAFAX că voucherele destinate persoanelor fizice care doresc să-şi caseze maşinile în ediţia 2010 a programului "Rabla" vor fi distribuite în totalitate până la mijlocul acestei săptămâni.
"Am distribuit deja către REMAT-uri 45.000 din cele 50.000 de vouchere pentru persoane fizice. Cel mai probabil luni sau marţi le vom epuiza pe toate", declara atunci Popescu.
Popescu spunea că, în aceste condiţii, nu intenţionează să propună modificarea regulii de alocare a voucherelor către unităţile REMAT - câte maximum o sută pentru fiecare, cuantum ce poate fi suplimentat doar după epuizarea a 80 dintre ele.
"Nu are rost să modificăm acum regula aceasta. Mai sunt doar câteva mii de vouchere şi am putea să generăm dezechilibre între unităţile REMAT, în cazul în care acum am da unora mai multe cupoane decât celorlalte. Nu este corect să schimbi regulile în timpul jocului", declara Popescu.
El mai spunea că, având în vedere succesul "fantastic" de care s-a bucurat ediţia 2010 a programului, era "aproape imposibil" să nu apară şi "evenimente mai puţin fericite" precum conflictele între cei care aşteptau să-şi caseze maşinile sau între aceştia şi angajaţii REMAT-urilor din ţară la care cererea de vouchere a fost peste aşteptări.
După ce în urmă cu o zi anunţase că o eventuală suplimentare a fondurilor pentru "Rabla 2010" ar urma să fie decisă de Cabinet, preferând să nu se pronunţe deocamdată pe acest subiect, Popescu a afirmat, vineri, că cel mai probabil programul va fi totuşi suplimentat, însă a admis că nu a discutat deocamdată cu premierul şi ministrul de resort, astfel că nu poate preciza când, dacă şi care va fi cuantumul alocat în plus pentru "Rabla".
Ediţia 2010 a programului Rabla a început în 18 februarie, principalele modificări faţă de anii anteriori fiind faptul că în schimbul maşinii casate proprietarul primeşte un voucher care poate fi valorificat la liber, dar şi posibilitatea de a folosi maximum trei astfel de cupoane pentru cumpărarea unei maşini noi.
Prima de casare a rămas la 3.800 de lei, iar Guvernul anunţa la momentul lansării că speră să scoată din uz între 50.000 şi 60.000 de rable.
În primele două săptămâni de "Rabla" au fost casate peste 20.200 de maşini, reprezentând aproape două treimi din numărul total al maşinilor distruse în program în întreg anul trecut.