"Din nefericire, în Teleorman, Olt şi Dolj nu mai avem apă pentru a iriga! Din cauza faptului că nivelul Dunării a scăzut, la staţiile de pompare din amenajările Giurgiu - Răsmireşti , SPA Pietrişu, amenajarea Viişoara, SPA Roptoare, SPA Gârla Iancului, amenajarea Olt - Călmăţui, SPA Dunărea, amenajarea Terasa Corabia, SPA Celei, staţia Vâlcovia, amenajarea Sadova - Corabia, SPA L1, amenajarea Nedeea - Măceşu, SPA1 Nedeea, amenajarea Calafat - Băileşti, SPA Basarabi, amenajarea Cetate - Galicea Mare, SPA 1, nu mai există nivel de exploatare. Apele s-au îndepărtat de ţărm, cu toate măsurile luate pentru a draga canalele de aducţiune, nu mai avem apă la prize. La Zimnicea o parte din vadul Dunării s-a transformat în plajă", a anunțat demnitarul pe Facebook.
În perimetrele unde s-au efectuat irigații, starea de vegetaţie este bună și culturile nu sunt afectate.
Petre Daea precizează că trebuie accelerate investițiile pentru irigații.
"Întreruperea pompării apei în sistem o transformăm într-o bună oportunitate de executare a lucrărilor în staţiile de pompare şi de impermeabilizare a canalelor de aducţiune şi distribuţie. Ministerul Agriculturii asigură finanţarea tuturor lucrărilor prevăzute în Programul Naţional de Reabilitare a Sistemului de Irigaţii în perioada 2022-2027, aprobat de Parlamentul României. Îi asigur pe fermieri că lucrările de investiţii din infrastructura principală se vor realiza la timp. Bani avem, să nu mai irosim timpul!", a transmis ministrul de resort.
Debitul fluviului Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în această săptămână până la 1.850 mc/s, de aproape trei ori sub media multianuală a lunii iulie de 5.350 mc/s, potrivit prognozei INHGA.