x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vacanţă de iarnă la preţuri promoţionale

Vacanţă de iarnă la preţuri promoţionale

de Elena Stan    |    13 Noi 2009   •   00:00
Vacanţă de iarnă la preţuri promoţionale

Criza economică a determinat operatorii din turism să scadă cu până la 25% preţurile sejururilor în timpul sărbătorilor de iarnă. De Crăciun şi Revelion sunt aşteptaţi în structurile de cazare peste 80.000 de turişti.



Preţurile practicate de agenţiile de voiaj la pachetele turistice pentru Crăciun şi Revelion sunt cu 15% mai mici pentru destinaţiile interne şi cu 20%-25% pentru cele externe, comparativ cu cele practicate  în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). În ciuda tarifelor reduse, specialiştii din domeniu se aşteaptă la scăderea cu 10% a numărului de turişti în sezonul rece. "Pentru sărbătorile de iarnă estimăm că numărul turiştilor va fi cu 10% mai mic decât cel înregistrat anul trecut în aceeaşi perioadă. Astfel, dacă anul trecut pentru destinaţiile interne se înregistrau circa 90.000 de turişti, anul acesta vor fi circa 80.000, iar pentru turismul extern estimăm că se va înregistra acelaşi procent de scădere, ajungând la 30.000 de turişti", a explicat Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al ANAT.

Destinaţiile de iarnă vândute cel mai bine sunt staţiunile din România, Austria şi Bulgaria. "Se vând foarte bine pensiunile rurale de la noi din ţară deoarece mulţi turişti vor să petreacă sărbătorile de iarnă într-o locaţie intimă. Cele mai solicitate sunt pensiunile din Prahova şi Braşov, urmând Bucovina, Maramureş, dar şi litoralul românesc, unde sunt deschise tot anul 40 de hoteluri. Dintre destinaţiile externe, pe primul loc se află Austria, urmată de Bulgaria, Franţa, Slovenia, Slovacia şi capitalele europene. De asemenea, se vând şi pachete pentru Egipt, Turcia, Grecia şi Malta", a spus Bădulescu.

TARIFE
"Turistul face o economie de circa 30% din preţul vacanţei dacă apelează la o agenţie de turism deoarece tarifele de la recepţia hotelurilor sunt mult mai mari decât cele negociate de agenţii", a explicat Corina Martin, preşedinte ANAT. În Poiana Braşov şi Predeal, un pachet turistic ce include trei sau patru nopţi cazare, la unităţi de 3-4 stele, cu toate mesele incluse, în perioada Crăciunului, costă între 550-900 de lei de persoană, iar un pachet similar, dar de Revelion, costă între 1.000-2.500 de lei. În alte staţiuni montane, precum Arieşeni, Borşa sau Vatra Dornei, preţurile variază între 400-600 lei de persoană pentru minivacanţa de 3-4 zile de Crăciun şi între 800-1.600 lei pentru Revelion. Pachetele includ cazare la structuri de cazare de 3 sau 4 stele cu toate mesele incluse. Pentru trei nopţi de Crăciun sau de Revelion la un hotel pe Litoral turiştii vor plăti în medie 150 de euro. În Austria, cinci nopţi de Revelion costă 190-250 de euro la pensiuni, circa 500 de euro la un hotel de 3 stele şi 800-1.000 de euro la patru stele. Destinaţiile exotice şi croazierele au înregistrat cele mai mari creşteri, respectiv 25% pentru Revelion în acest an, preţul unui pachet de 12-14 zile la un hotel de 4 stele din Republica Dominicană sau Cuba, cu pensiune completă şi transportul cu avionul inclus, fiind între 2.500 şi 4.000 de euro.

×
Subiecte în articol: economic