Valoarea de piață a celor mai mari 100 de companii listate la nivel global a scăzut cu 15%, însemnând 3,9 trilioane dolari, în primul trimestru al anului, ca urmare a pandemiei de coronavirus, după un avans de 20% în perioada martie - decembrie 2019, potrivit clasamentului global realizat de PwC.
Cele mai afectate sunt companiile care activează în sectorul petrol și gaze.
În perioada 31 martie 2019 - 31 martie 2020, valoarea de piață a celor mai mari 100 de companii listate din lume a atins 21,5 trilioane dolari, în creștere cu 2% față de perioada anterioară.
”În mod cert, această criză medicală a condus la o scădere pe termen scurt a performanței și a valorii de piață a multor companii, care riscă să aibă un efect negativ și pe termen mediu și lung. În primele trei luni din acest an, piața pare și-a ales câștigătorii și perdanții la nivel de sectoare. Deși vedem pierderi pe toată linia, impactul negativ a fost evident mai puternic pentru industria financiară și cea de petrol și gaze. Se observă că investitorii sunt mai prudenți față de evaluările cu risc ridicat și se concentrează asupra companiilor care generează profit și numerar”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener și Lider Consultanţă pentru afaceri, PwC România.
Energia și sectorul financiar, cele mai mari scăderi. La polul opus, utilitățile, tehnologia și sănătatea
În primele trei luni ale anului 2020, toate sectoarele au avut scăderi. Cel mai afectat a fost cel de petrol și gaze, cu scădere de 37%, urmat de cel financiar cu 23%.
Cele mai mici scăderi au fost înregistrate de companiile din sectorul de utilități, de 1%, de cele de tehnologie, care au pierdut 11% din capitalizarea de piață, și de firmele de servicii pentru consumatori, cu minus 6%. Evoluția acestuia din urmă a fost sprijinit de creșterea cu 16% (23 miliarde de dolari) a Netflix, una dintre cele zece companii a căror valoare de piață a crescut în perioada menționată.
Top 10 cele mai valoroase companii. Saudi Aramco, pe primul loc
Saudi Aramco s-a alăturat Top Global 100 în acest an după cel mai mare IPO din istorie derulat în decembrie 2019, intrând direct pe prima poziție, pe care încă și-o păstrează, cu o valoare de piață în martie 2020 de 1,6 trilioane dolari. Saudi Aramco a depășit, astfel liderul de anul anul trecut, Microsoft care, acum, este pe a doua poziție, urmată de Apple.
”Ca urmare a evoluției rapide a pandemiei globale, bursele cheie globale au suferit în martie cea mai dură cădere a tranzacțiilor intraday de la criza financiară globală din 2008. În aceeași lună, volatilitatea pieței a atins cele mai ridicate niveluri de la criza financiară globală, datorită impactului fără precedent al COVID-19. Aceasta a provocat distorsiuni semnificative pe piață într-o perioadă scurtă, iar efectele se văd în continuare”, Sorin Petre, Partener PwC România.
Chiar și cu perturbarea COVID-19, capitalizarea bursieră a Microsoft și Apple se ridică la peste un trilion de dolari în martie 2020. Evoluția Amazon, plasată pe locul patru, a fost susținută de creșterea cererii creată de restricțiile instituite de pandemie.
Top 10 mondial, format preponderent de companiile de tehnologie și comerț electronic, este completat de Alphabet, Alibaba, Facebook, Tencent, Berkshire și Johnson&Johnson.
Chiar și cu impactul COVID-19, Tesla a avut cea mai mare creștere a capitalizării în perioada ianuarie-martie 2020, de 28%, la polul opus situându-se Citigroup, cu o scădere de 49%.
SUA continuă să domine la nivelul regiunilor
Pentru al șaselea an consecutiv, SUA se află pe primul loc, având mai mult de jumătate (57) dintre companii în clasament, urmate de Europa, cu 21 de companii, și China și regiunile sale, cu 12 companii.
Pe regiuni, companiile europene din Top 100 global au experimentat cea mai semnificativă reducere în primul trimestru din 2020, de 25% (956 miliarde dolari). Capitalizarea de piață a companiilor americane din clasament a scăzut cu 14% (2,2 trilioane dolari), iar cea a firmelor din China cu 11%. Brazilia, Australia și Africa de Sud nu mai figurează în clasament, după ieșirea Petrobras, BHP și Naspers.
Valoarea unicornilor, în creștere
În ceea ce privește unicornii, valoarea primelor 100 de companii de acest tip, listate la bursă, a crescut cu 5% până la 853 miliarde dolari în perioada 31 martie 2019 - 31 martie 2020.
”Perspectivele pentru unicorni rămân pozitive pe termen mediu. Unele companii listate au înregistrat o creștere a cererii pe fondul COVID-19, ceea ce s-a tradus în creșterea capitalizării bursiere. Este vorba despre sectoare precum tehnologie sau sănătate, unde unicornii sunt bine reprezentați. Prin definiție unicornii sunt perturbatori, fie prin intermediul unei noi tehnologii sau prin valorificarea unor schimbări de tendințe ale consumatorilor sau ale societății. Astfel pot exista oportunități de creștere dacă COVID-19 accelerează aceste schimbări”, a arătat Ileana Guțu, Senior Manager PwC Romania.
SUA domină Top 100 unicorni, reprezentând jumătate din listă în ceea ce privește numărul de companii și valoarea, China ocupă locul doi cu 26 și Europa poziția trei, cu 10 companii din care șase din Marea Britanie și trei din Germania.