x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Veşti excelente pentru fermieri! Credite mai avantajoase prin Împrumutul cu partajarea riscului la nivel de portofoliu

Veşti excelente pentru fermieri! Credite mai avantajoase prin Împrumutul cu partajarea riscului la nivel de portofoliu

07 Mar 2019   •   17:50
Veşti excelente pentru fermieri! Credite mai avantajoase prin Împrumutul cu partajarea riscului la nivel de portofoliu

Fermierii pot accesa credite în condiţii mai avantajoase după ce autorităţile de la Bucureşti au semnat cu Fondul European de Investiţii (FEI) un acord de finanţare în vederea implementării instrumentului financiar Împrumut cu partajarea riscului la nivel de portofoliu.

"Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) aduce la cunoştinţa potenţialilor beneficiari interesaţi posibilitatea accesării de credite în condiţii mai avantajoase, finanţate din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). În acest scop, Guvernul României, reprezentat de MADR şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), a semnat cu Fondul European de Investiţii (FEI) un acord de finanţare în vederea implementării instrumentului financiar Împrumut cu partajarea riscului la nivel de portofoliu", se arată într-un comunicat al MADR.

MADR a pus la dispoziţie fonduri din PNDR în valoare de 93,875 milioane de euro pentru acordarea de credite fermierilor şi antreprenorilor din spaţiul rural pentru finanţarea unor investiţii şi a capitalului de lucru în exploataţii agricole şi pomicole şi în procesarea şi marketingul produselor, în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole.

"Astfel, cei interesaţi se pot adresa băncilor selectate, respectiv Banca Comercială Română, Libra Internet Bank, ProCredit Bank, Raiffeisen Bank şi UniCredit Bank pentru informaţii suplimentare legate de condiţiile de acordare a creditelor, inclusiv pentru asigurarea cofinanţării private pentru proiectele de investiţii sprijinite prin granturi PNDR.
Informaţii suplimentare pot fi accesate în secţiunile dedicate de pe site-urile MADR şi AFIR", precizează Ministerul Agriculturii în comunicatul citat. AGERPRES

×
Subiecte în articol: fermieri credite