x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Veterinarii: Eradicarea trichinelozei este posibilă dacă se renunță la creșterea tradițională a porcilor

Veterinarii: Eradicarea trichinelozei este posibilă dacă se renunță la creșterea tradițională a porcilor

27 Aug 2019   •   11:36
Veterinarii: Eradicarea trichinelozei este posibilă dacă se renunță la creșterea tradițională a porcilor

La Conferința Internațională de Trichineloză, care se desfășoară în aceste zile la Cluj Napoca, medicii veterinari au subliniat faptul că pentru eradicarea trichinelozei trebuie să se renunțe la creșterea tradițională a porcilor.

"Trichineloza este o boală parazitară majoră, transmisibilă de la animale la om, care ridică multe probleme în multe ţări din lume, România fiind în top trei mondial în care aceasta înregistrează valori crescute de prevalenţă la porc şi numeroase cazuri de îmbolnăviri umane. În România se înregistrează focare de trichineloză mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă, care implică de la câteva persoane la câteva zeci, în funcţie de câte au consumat din carnea de porc neverificată. Trichineloza a fost, este şi rămâne o importantă boală parazitară care duce la cheltuirea unor sume importante, atât în ţara noastră, cât şi în alte ţări. Pentru a nu risca să se îmbolnăvească, oamenii trebuie să evite consumul de carne de porc necontrolată şi neverificată, iar pentru eradicarea trichinelozei singura soluţie este ca România să desfiinţeze creşterea tradiţională a porcilor în coteţ", a declarat Călin Gherman, preşedintele comitetului de organizare a Conferinţei Internaţionale de Trichineloză. 

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), între anii 1986-2009, au fost înregistrate peste 65.000 îmbolnăviri umane de trichineloz la nivel mondial, cu 40 de decese, dintre care peste 28.000 în România. 

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) şi Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu" organizează la Cluj-Napoca, între 26-30 august, cea de-a 15 ediţie a Conferinţei Internaţionale de Trichineloză, la care participă 100 de specialişti din 26 de ţări.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: porci trichineloza