x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Viitorul CE Hunedoara: divizare sau faliment

Viitorul CE Hunedoara: divizare sau faliment

de Adrian Stoica    |    25 Noi 2015   •   09:02
Viitorul CE Hunedoara: divizare sau faliment

Supravieţuirea Complexului Energetic Hunedoara în actuala structură este imposibilă, iar o decizie în ceea ce priveşte viitorul său urmează să se ia în perioada următoare.

Institutul de Studii şi Proiectări Energetice a finalizat o variantă de restucturare a CE Hunedoara, care a fost transmisă Comisiei Europene. Potrivit fostului ministru al Energiei, Andrei Gerea, programul s-a întors cu unele observaţii şi recomandări, iar acum se lucrează la armonizarea punctelor de vedere. „Oricum, complexul trebuie să-şi continue restructurarea internă. Până acum au reuşit să-şi reducă pierderile cu 20%, ceea ce arată că au început să-şi eficientizeze activitatea, în condiţiile în care pentru CE Hunedoara orice MWh produs înseamnă o pierdere”, ne-a declarat Andrei Gerea. Programul de restructurare merge pe două variante: una a falimentului şi una a divizării. În varianta spargerii complexului, el ar urma să fie împărţit într-o societate minieră şi două companii energetice, formate în jurul termocentralelor Mintia şi Paroşeni. Pentru compania minieră, autorităţile vor să ceară acordul Comisiei Europene pentru obţinerea unui ajutor de stat care să-i permită funcţionarea timp de zece ani. Nu este exclusă nici posibilitatea achiziţionării unor microhidrocentrale de la Hidroelectrica şi construirea unui parc fotovoltaic.

Chiar şi în cazul spargerii complexului, se pune sub semnul întrebării păstrarea în funcţiune a termocentralei Mintia. Instalaţiile sunt vechi şi investiţiile pe partea de mediu sunt mult întârziate.

CE Hunedoara va înregistra în acest an pierderi estimate la 404 milioane lei, potrivit proiectului de buget al complexului, publicat recent
 

×