x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Vinci ar putea da in judecata statul roman

Vinci ar putea da in judecata statul roman

05 Mai 2005   •   00:00

Compania franceza Vinci ar putea actiona in instanta statul roman, dupa ce Ministerul Transporturilor a decis sa sisteze negocierile cu societatea franceza pentru constructia in parteneriat public-privat a tronsonului Comarnic-Predeal din cadrul Autostrazii Bucuresti-Brasov.



"Compania austriaca Strabag se pregateste sa dea in judecata statul roman. Aceeasi masura ar putea fi intreprinsa si de Vinci, in urma unei decizii care va fi luata saptamana viitoare", a declarat responsabilul pentru proiecte mari in Europa de Est din cadrul Vinci, Joel Petit. El a afirmat ca proiectul poate fi demarat, compania fiind pregatita sa aduca fondurile necesare constructiei fara garantii guvernamentale sau scrisori de confort. Oficialii Vinci sunt surprinsi de decizia MTCT de a sista negocierile, precizand ca au solicitat ministrului Gheorghe Dobre, in mai multe randuri, o intalnire pentru reluarea acestora. In octombrie 2004, Vinci si MTCT au incheiat un protocol privind finalizarea negocierilor pentru constructia tronsonului de autostrada Comarnic-Predeal, proiect in valoare de 480 de milioane de euro. (Iohanna Onaca Purdea)

×
Subiecte în articol: economic