Angajatii Intact Media Group au parte, de doua ori pe luna, de intalniri speciale cu oameni inspirationali, care au povesti ce merita a fi descoperite si impartasite. Acest concept a fost intitulat 'Intalniri creative' si de el poate beneficia oricine lucreaza in acest trust media, cu conditia sa se numere intre primii 20 de inscrisi. Evenimentul are loc in lounge-ul noului sediu, un spatiu special creat pentru evenimente media. Alpinistul Horia Colibasanu a deschis seria intalnirilor INTACT si care a impartasit audientei cele mai interesante intamplari din expeditiile sale, a vorbit despre pasiune si despre puterea de a-ti depasi limitele.
'Pentru mine, ideea unei calatorii alpine este un mod de a iesi din depresie. Pentru un alpinist nu momentul atingerii varfului muntelui este aducator de satisfactii, ci intreaga calatorie. Fericirea deplina, contrar asteptarilor, o simti la intoarcere', a spus Horia Colibasanu. Chris Simion, talentata regizoare, a fascinat audienta, vineri, 21 octombrie, dezvaluind celor prezenti despre cea mai recenta aparitie editoriala aparuta sub semnatura sa 'Ce ne spunem cand nu ne vorbim', care este pusa in scena de curand, dar si despre celebra 'Dragostea dureaza trei ani', care este jucata din 2006 si are peste 500 de reprezentatii, un adevarat record pentru teatrul romanesc de dupa ’89. 'Toate piesele pe care le-am regizat nu au fost alese dupa strategii de marketing. Criteriul dupa care le-am selectat a fost emotia, puterea acelor randuri de a-mi starni sentimentele', a spus Chris Simion. 'Am venit din Maramures cu tenacitatea specifica zonei si am imprimat-o asupra profesiei. Nu ma conformez unor norme, de aceea am ales teatrul independent', a marturisit Chris Simion.