x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Antibiotice Iaşi, contract de finanţare de 25 mil. euro cu statul român

Antibiotice Iaşi, contract de finanţare de 25 mil. euro cu statul român

de Redacția Jurnalul    |    16 Sep 2023   •   11:40
Antibiotice Iaşi, contract de finanţare de 25 mil. euro cu statul român

Antibiotice, producător de medicamente din Iaşi controlat de statul român, a convocat acţionarii în data de 30 octombrie 2023 pentru a le cere aprobarea semnării unui contract de finanţare de 25 mil. euro, scrie Ziarul Financiar.

Potrivit convocatorului publicat la Bursa de Valori Bucureşti, suma ar urma să fie folosită pentru finanţarea „Planului de Afaceri The Future Together” şi pentru cofinanţarea Obiectivului de Investiţii „Capacitate de producţie, ambalare şi depozitare produse sterile, soluţii şi topice”, care face obiectul Acordului pentru Finanţare nr. 538 din mai 2023 al Ministerului de Finanţe.

Antibiotice Iaşi a încheiat primul semestru din 2023 cu afaceri de 315,9 mil. lei, echivalentul unei creşteri de 27 % comparativ cu S1/2022, în timp ce profitul net s-a majorat cu 82,8% până la valoarea de 62 mil. lei.

Compania are o capitalizare de 635,1 mil. lei şi este controlată în proporţie de 53% de Ministerul Sănătăţii, în timp ce Infinity Capital Investments deţine 29,4% din capitalul social. Acţiunile ATB înregistrează o creştere de 67,1% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 21,6 mil. lei, arată datele BVB.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Antibiotice Iasi finanţare